ALTAR în memoria Luizei! Soţia de numai 29 de ani a primarului din Butea va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Soţia primarului Anton Anti, din comuna ieşeană Butea, va fi condusă astăzi pe ultimul drum, după ce aceasta şi-a pierdut viaţa luni, 20 februarie, la o săptămână după tatăl edilului din Butea.
De Redactia Observator la 23.02.2017, 10:32Soţia primarului Anton Anti, din comuna ieşeană Butea, va fi condusă astăzi pe ultimul drum, după ce aceasta şi-a pierdut viaţa luni, 20 februarie, la o săptămână după tatăl edilului din Butea.
Cele două decese rămân încă învăluitâ in mister. Tatăl primarului suferea de mai multe boli, de aceea, moartea sa a fost într-un fel înteleasa, însă au apaărut semne de intrebare când experţii de la Institutul de Medicină Legala Iaşi (IML) au stabilit că în corpul bărbatului a existat etilenglicol, o substanta extrem de toxica.
În urmă cu o săptămână, Anton îşi interna de urgenţă soţia, Luiza, care era studentă la Facultatea de Medicină şi Farmacie şi mama unui băieţel de zece luni. I se făcuse rău la o petrecere şi leşinase de mai multe ori.
Medicii au descoperit şi de această dată în sângele femeii substanţa etilenglicol, care apare în forma unui lichid incolor, fără miros, dar cu un gust dulceag. Soluţia e întâlnită de obicei în antigel, în lichidul de frână şi în industria chimică.
Se aboarbe rapid în stomac şi produce tulburări digestive, neurologice ori cauzează dureri lombare, de care s-a plâns şi Luiza de mai multe ori. Atacă virulent rinichii, iar otrava este transmisă prin sângele îngroşat către inimă.
Tânăra mamă a avut o moarte lentă, organele ei cedând rând pe rând.
Varianta unei ingerări accidentale pare să fie puţin probabilă, ţinând cont de faptul că Luiza Anti era studentă la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Grigore T. Popa din Iaşi.
Altar la UMF, în memoria Luizei
Foto: bzi.ro
Colegii Luizei Anti au ridicat un altar la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Grigore T. Popa in memoria Luizei. Zeci de candele au fost aprinse de către studenţi şi profesori.
"Nu îmi vine sa cred. Cine s-ar putea aştepta la o asemenea tragedie? Nu stiu ce sa spun si ce să cred... Probabil la un moment dat va iesi totul la lumina. Dumnezeu să o ierte. Familia ei trebuie să fie puternica si să treacă peste această tragedie. Îmi pare foarte rau", a spus o studenta de la UMF, citată de bzi.ro.
Luiza Butea va fi condusă astăzi pe ultimul drum, la cimitirul catolic din localitatea Butea.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și