Am aflat cum va fi vremea în vara anului viitor. Semnele arătate în ziua de Vovidenie prevestesc secetă şi rod puţin în copaci
Tradiţia spune că pe 21 noiembrie, de Vovidenie, vom afla cum va fi vremea în anul care urmează acestei date.
De Redactia Observator la 21.11.2017, 15:56Tradiţia spune că pe 21 noiembrie, de Vovidenie, vom afla cum va fi vremea în anul care urmează acestei date. Mare sărbătoare a creştinătăţii, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului nu e doar prilej de praznic, ci şi un moment în care oamenii află la ce să se aştepte din punct de vedere meteorologic.
Astfel, dacă în ziua de Vovidenie va fi frig şi ploaie, va urma o iarnă foarte grea. Dar dacă va fi soare, atunci vara următoare va fi una secetoasă.
Se spune că aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna: dacă în noaptea de Vovidenie va fi cer senin, anul viitor va fi secetos şi pomii nu vor avea rod bogat. În schimb, dacă ninge, va urma o iarnă cu multă zăpadă şi un an roditor.
Dacă în ziua praznicului este soare, înseamnă că va urma o vară secetoasă. Dacă este nor şi în jurul nostru este o atmosferă apăsătoare, în timpul anului apar tot felul de epidemii. În schimb, dacă ninge, va urma o iarnă grea.