Ambulanță atacată cu pietre în Brăila, după moartea tinerei mămici de 19 ani
Ambulanță atacată cu pietre, vineri seara, în Brăila. Mai multe persoane care protestau în fața Spitalului Județean, cerând dreptate după moartea tinerei mame de 19 ani, au atacat autospeciala în care se aflau doi pacienți și o asistentă medicală.
De Daniel Murărescu la 09.11.2019, 09:22Ambulanță atacată cu pietre, vineri seara, în Brăila. Mai multe persoane care protestau în fața Spitalului Județean, cerând dreptate după moartea tinerei mame de 19 ani, au atacat autospeciala în care se aflau doi pacienți și o asistentă medicală.
Moartea Anei Maria Păduraru, la o lună de la naştere, a scos zeci de oameni în stradă, la Brăila.
Vineri seara, în jurul orei 21:00, spiritele s-au încins, iar o ambulanță a fost atacată cu pietre pe Șoseaua Buzăului, în timp ce se îndrepta spre Spitalul 3. Potrivit debraila.ro, pietrele au fost aruncate de protestatarii care cereau dreptate după dispariția fulgerătoare a tinerei mămici.
Protestatarii au spart un geam lateral al ambulanței, însă, din fericire, cei doi pacienți aflați înăuntru și asistenta medicală care îi însoțea au scăpat doar cu o sperietură.
"O ambulanță a fost atacată cu pietre de un grup de așa-ziși protestatari tineri. S-a spart geamul lateral al ușii ambulanței, care era securizat. Trebuie înlocuit căci se va desprinde. Am dus bolnavii la locul lor, unde trebuiau duși. Toată această campanie împotriva Ambulanței este sterilă, neavenită și neadevărată. S-a spus pe posturi TV că ambulanța nu a dus bolnavul unde trebuie, fapt care nu este adevărat. Totdeauna, ducem bolnavul de la domiciliu la UPU, unde este investigat și trimis unde se consideră că e necesar. Nu ambulanța greșește, ii ducem cum se decide la Spitalul Județean. Nu cred că merităm asemenea atitudine, de a fi atacați… nu va spun despre injurii și alte agresiuni verbale. Se face o confuzie! Toți înțelegem situația gravă și dureroasă, dar de aici până la a distruge și a împiedica să ajutăm pe ceilalți e distanță mare. Nu merităm să fim blamați într-un eveniment în care nu suntem vinovați", a declarat medicul Viorica Iuga, managerul Serviciului de Ambulanță Județean, potrivit sursei citate.
25 de persoane au fost identificate și urmează a fi audiate, anunță IPJ Brăila.
Ana Maria a murit la o lună după naştere. Medicii au uitat să îi îndepărteze toată placenta
Ana Maria Păduraru a murit fulgerător, la doar o lună după naștere. Niciun medic nu i-a pus fetei de 19 ani diagonsticul corect: septicemie, provocată de un fragment de placentă uitat în timpul naşterii.
Tânăra s-a stins în mâinile celor cărora le-a încredinţat viaţa.
Adriana Păduraru, mama tinerei: Am crescut un copil până la 19 ani fără probleme, fără probleme de sănătate, ca o floare, ce să spun? Şi-n mai puţin de 24 de ore să moară? Aici a fost un medic ginecolog, care a văzut-o înainte să intre în comă, şi a zis că din punctul lui de vedere este ok!
Noul Ministru al Sănătăţii, Victor Costache, a cerut de urgenţă Direcției de Sănătate Publică Brăila control la Spitalul Județean.