Femeie cu un porc pe stradă, amendată pentru nerespectarea restricțiilor, în Satu Mare
O femeie din comuna Pomi, județul Satu Mare, a fost amendată de polițiști, după ce ar fi fost prinsă cu porcul pe stradă, dar și fără declarație pe proprie răspundere.
De Cristian Ionescu la 28.04.2020, 17:46- Amenda a fost pentru două abateri
- Soțul femeii are altă variantă
Soțul femeii a publicat pe Facebook amenda primită de soția sa, în care se precizează că sancțiunea a fost dată din cauza faptului că femeia nu poseda declarația pe proprie răspundere, dar și că porcul reprezenta un pericol pentru circulația rutieră.
Tot soțul susține că femeia nu avea cum să aibă declarația pe proprie răspundere la ea, pentru că porcul tocmai fugise din gospodărie pe stradă, iar ea n-a mai stat să completeze declarația și s-a dus repede după porc.
El mulțumește, ironic, șefului de post din localitate pentru amendă.
"A circulat în calitate de pieton pe strada Principală din comuna Pomi, fără a avea asupra sa declarație pe proprie răspundere, prevăzută de Ordonanța Miliară 3. Procesul verbal a fost încheiat în lipsă datorită faptului că animalul (porcul) condus pe stradă putea deveni periculos pentru circulația rutieră", se arată în procesul verbal.