Anchetă la maternitatea din Botoșani, o fetiță a murit la câteva zile după naştere. Părinţii spun că bebeluşul a contactat o bacterie în spital
Tragedie pentru o familie de tineri din Săveni, după ce bebeluşul care a venit pe lume în data de 8 martie a decedat la câteva zile după. Părinţii acuză că bebeluşul a contactat o bacterie în spital, deoarece pe toată perioada monitorizării sarcinii nu a fost nici o problemă, scrie presa locală.
De Redactia Observator la 14.03.2017, 08:53- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Tragedie pentru o familie de tineri din Săveni, după ce bebeluşul care a venit pe lume în data de 8 martie a decedat la câteva zile după. Părinţii acuză că bebeluşul a contactat o bacterie în spital, deoarece pe toată perioada monitorizării sarcinii nu a fost nici o problemă, scrie presa locală.
La naştere fetiţa ar fi primit nota 9 şi cadrele medicale i-au spus că totul este în regulă, însă în noaptea de nouă spre zece martie proaspăta mămică a observat că bebeluşul are febră.
A cerut ajutor şi o asistentă i-a spus să nu îşi facă griji pentru că sunt colici. Starea fetiţei s-a agravat şi înspre dimineaţă a fost trezită o asistentă care s-a uitat la copil şi i-a reproşat mamei de ce nu a anunţat-o din timp. La câteva ore fetiţa de doar două zile s-a stins
„Am ieşit pe hol, am intrat în sala de gardă a asistentelor, dar nu era nimeni. Am ieşit cu fetiţa pe hol, am mers în alte săli şi a ieşit somnoroasă doamna care mi-a adus laptele. Dimineaţă când a revenit s-a uitat şi a spus că va merge să cheme o asistentă, dar se teme să o cheme că doarme şi să nu o deranjeze. Au început să ţipe la mine că de ce nu am anunţat mai din timp”, a spus Raluca Hârtopeanu.
Conducerea unităţii medicale a declanşat o anchetă în acest caz, însă acelaşi lucru l-a făcut şi poliţia. În cursul zilei de astăzi mama va fi externată şi îşi va îngropa pruncul.