Artistul din Oradea care păstrează tradiția instrumentelor muzicale arhaice
Meşteşugurile rămân printre puţinele dovezi fizice care încă păstrează vii pasiunile stămoşilor noştri. De obicei tradiţiile se transmit din generaţie în generaţie, însă de la un an la altul se pierd parcă tot mai mult.
De Redactia Observator la 23.11.2019, 13:58Meşteşugurile rămân printre puţinele dovezi fizice care încă păstrează vii pasiunile stămoşilor noştri. De obicei tradiţiile se transmit din generaţie în generaţie, însă de la un an la altul se pierd parcă tot mai mult. Când găseşti însă un meşter popular care încă lucrează cu dăruire, parcă vrei să îi afli povestea. Am intrat şi noi în casa unui artist din Oradea care creează instrumente muzicale arhaice.
Dalta şi ciocanul. Sunt piesele cu ajutorul cărora Fero dă suflet instrumentelor create acum mii de ani. Un meşter cu mâini de aur care îşi făureşte pasiunea într-un cadru specific, casa ţărănească a bunicilor.
Are 41 de ani şi locuieşte în Oradea, însă, când vrea să fugă de agitaţia cotidianului, vine în atelierul său unde se încarcă de energie şi se lasă furat de universul creaţiei populare.
FERO EDYED, meșter instrumente arhaice: Drâmba este un instrument muzical vechi, a fost folosit de foarte multe popoare, , se poate acompania orice melodie cu ea, şamanii din Siberia îl folosesc ca să intre în transă.
Drâmba este printre preferatele sale. Un instrument în formă de potcoavă care datează din epoca galo-romană. Meşterul însă ştie povestea fiecărui instrument care se naşte din mâinile sale.
E o pasiune pe care a dobândit-o de aproape 15 ani şi a învăţat-o de unul singur, dornic de a-şi descoperi rădăcinile. Nu face asta pentru bani, pentru că nu ar putea trăi din asta. La Oradea, îşi câştigă existenţa din bobinat difuzoare.
FERO EDYED, meșter instrumente arhaice: Din păcate prea puţină lume le cumpără, dar instrumentele muzicale sunt o pasiune.
Artistul participă însă la târguri meşteşugăreşti prin ţară unde reuşeşte să mai vândă câte un instrument. În rest, face cadouri şi prietenilor.