Atenţie mare! Ceaţa scade vizibilitatea sub 50 de metri în sudul şi estul ţării
Traficul rutier pe majoritatea drumurilor naţionale şi europene din sudul şi estul ţării, inclusiv A1, A2 şi A3, se desfăşoară în condiţii de ceaţă, care a scăzut vizibilitatea sub 200 de metri şi, pe alocuri, sub 50 de metri
De Redactia Observator la 21.01.2015, 21:42Traficul rutier pe majoritatea drumurilor naţionale şi europene din sudul şi estul ţării, inclusiv A1, A2 şi A3, se desfăşoară în condiţii de ceaţă, care a scăzut vizibilitatea sub 200 de metri şi, pe alocuri, sub 50 de metri
Fenomenul se semnalează pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, unde vizibilitatea este sub 100 de metri, pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, unde vizibilitatea este între 20 şi 50 de metri, precum şi pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, conform Infotrafic.
În judeţul Olt pe DN64, DN65 şi DN6, ceaţa a scăzut vizibilitatea în jurul la 50 de metri. Şi în judeţul Argeş, pe DN7 Călineşti - Leordeni, vizibilitatea a scăzut sub 100 de metri.
Judeţele Constanţa, Tulcea, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Galaţi, Suceava, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Brăila, Teleorman, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Olt, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj şi Gorj se află sub atenţionare cu cod galben de ceaţă. Pe lângă ceaţă şi burniţă, pe alocuri se poate semnala şi polei.