Atenţie mare! Ce amendă primiţi dacă nu aveţi repartitoare sau contoare pentru căldură
În prag de iarnă, autorităţile aduc veşti rele! Dacă repartitoarele pentru căldura nu sunt montate efectiv pe cladura, riscaţi amenzi usturătoare
De Redactia Observator la 19.10.2014, 14:04În prag de iarnă, autorităţile aduc veşti rele! Dacă repartitoarele pentru căldura nu sunt montate efectiv pe cladura, riscaţi amenzi usturătoare
Repartitoarele erau obligatorii şi până acum, însă nu era stabilit un termen până la care acestea să fie montate efectiv pe calorifere. Acum avem un termen şi se anunţă amenzi pentru cei care nu respectă legea. Astfel, cei care nu au în imobile astfel de repartitoare pot primi amenzi între 500 şi 1.000 de lei, stabilite prin Legea 325/2006. Asta înseamnă amenzi maxime de puţin peste 200 de euro.
“În cazul consumatorilor dintr-un condominiu, alimentaţi printr-un branşament termic comun, sunt obligatorii montarea de către proprietari a repartitoarelor de costuri şi stabilirea unei metodologii de repartizare a costurilor, aprobată în adunarea generală a asociaţiei de proprietari”, se arată în Legea serviciului public de alimentare cu energie termică.