Părinții vor primi bani în perioada suspendării cursurilor în școli
Ludovic Orban a anunțat, joi, că părintele care va sta acasă cu elevul, pe perioada suspendării cursurilor în școli, va primi 75% din salariu în acel interval de timp. Măsura se va decide la nivel local, a precizat premierul.
De Daniel Murărescu la 07.08.2020, 01:44- 75% din salariu pentru părintele care stă acasă, în cazul suspendării cursurilor
- Reînceperea școlii, confirmată de Preşedintele Iohannis pentru 14 septembrie
"Ştiţi foarte bine că în perioada stării de urgenţă a existat o formă de sprijin a familiilor cu copii pe perioada în care au fost suspendate cursurile şcolare, un părinte, la alegere, a avut posibilitatea să stea acasă într-un fel de concediu, plătindu-i-se 75% din salariul său. Şi pentru începerea şcolii vom lua o măsură similară. Măsura, în schimb, va fi flexibilă, pentru că situaţia epidemiologică fiind diferită de la o localitate la alta, ea nu va fi măsură generală, pentru că măsura suspendării şcolilor a fost una generală", a spus Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută cu ocazia vizitei în Valea Jiului.
"Dacă într-o şcoală avem cazuri şi se închide şcoala 14 zile, toţi părinţii elevilor din şcoala respectivă, vor primi pe perioada suspendării cursurilor, vor primi, un părinte acea formă de sprijin de 75%", a mai explicat Orban.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar, precizând că aceasta înseamnă că majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală. Sunt totuşi trei scenarii în funcţie de situaţia îmbolnăvirilor. Decizia privind modul în care va începe şcoala se descentralizează şi se ia la nivel de judeţ.