Bărbat de 50 de ani, împușcat mortal de partenerul de vânătoare, în Timiș. Niciunul nu avea permis de port armă
Un bărbat de 50 de ani a murit după ce a fost împuşcat în timpul unei partide de vânătoare la care a participat, în județul Timiș, transmite Mediafax.
De Redactia Observator la 02.01.2023, 16:00Luni, polițiștii din Găvojdia, județul Timiș, au fost sesizați că, în apropierea localității Crivina, un bărbat ar fi fost împușcat cu o armă de vânătoare.
Practic, un bărbat în vârstă de 56 de ani, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare neautorizată, în apropierea localității Crivina, ar fi împușcat accidental un alt bărbat, în vârstă de 50 de ani, care participa la vânătoare, rezultând decesul acestuia.
Bărbații plecați la vânătoare nu aveau permise de port armă
„La fața locului au fost găsite două arme de vânătoare și mai multe cartușe, acestea fiind confiscate și ridicate în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi bărbați nu dețineau permise de port armă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului”, informează IPJ Timiș.