Bătrână luată pe sus de polițiștii brașoveni, după ce a traversat neregulamentar
O bătrână din Brașov a fost luată pe sus de polițiștii din municipiu, după ce a traversat neregulamentar. Rugată să se legitimeze, femeia i-ar fi mințit și jignit pe agenți, care au decis să o ducă la secție.
De Daniel Murărescu la 05.02.2020, 20:30O bătrână din Brașov a fost luată pe sus de polițiștii din municipiu, după ce a traversat neregulamentar. Rugată să se legitimeze, femeia i-ar fi mințit și jignit pe agenți, care au decis să o ducă la secție.
Potrivitul unui comunicat al Poliției Brașov, bătrâna a manifestat un comportament recalcitrant în fața polițiștilor.
Mai mult, acesta le-ar fi adresat expresii jignitoare celor doi agenți, refuzând să fie condusă la secție.
IPJ Brașov - La data de 04 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov-Biroul Rutier au organizat și desfășurat o acțiune pe linie rutieră privind respectarea prevederilor OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, în special, acordarea priorității pietonilor de către conducătorii auto, dar și constatarea și sancționarea abaterilor săvârșite de către pietoni, pe bld. Griviței din mun. Brașov. Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au observat o persoană de sex feminin, care a traversat strada prin loc nepermis. În urma declinării calității și prezentării, polițiștii i-au solicitat femeii să se legitimeze, aceasta oferind informații greșite cu privire la identitatea sa și,de asemenea, a adresat expresii jignitoare cadrelor de poliție. Cu ocazia verificării informațiilor oferite de către aceasta, cadrele de poliție au constatat faptul că, acestea nu sunt corecte, motiv pentru care, conform prevederilor legale, persoana în cauză trebuia condusă la sediul poliției în vederea stabilirii identității și luării măsurilor legale ce se impun.
"Ulterior, în timp ce se aflau în autospeciala poliției, femeia a comunicat datele de identitate corect, nemaifiind impusă conducerea la sediu", a declarat Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.