Biletele PENSIONARILOR pentru tratament în staţiunile balneare, pe masa Guvernului
Guvernul ar putea aproba, joi după-amiază, în şedinţă, o Hotărâre privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2017 pentru pensionari, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice, în valoare totală de 319 milioane de lei.
De Redactia Observator la 02.03.2017, 13:12Guvernul ar putea aproba, joi după-amiază, în şedinţă, o Hotărâre privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2017 pentru pensionari, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice, în valoare totală de 319 milioane de lei.
Potrivit proiectului de hotărâre, vor fi asigurate maximum 56.394 de locuri la tratament balnear repartizate pe 18 serii, în unităţile de tratament balnear proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice, iar diferenţa de locuri se va stabili în urma finalizării procedurii de achiziţie. Numărul de locuri de tratament balnear care se va contracta cu alte unităţi de profil se va stabili în urma diminuării valorii aprobate în buget cu valoarea corespunzătoare celor 59.527 locuri aparţinând Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (T.B.R.C.M.), rezultatul raportului dintre suma rămasă şi preţul/bilet reprezentând numărul acestor locuri.
Pentru anul 2017 tariful maxim acceptat este de 1.388 lei pe bilet la categoria două stele şi 1.452 la trei şi patru stele. Durata unei serii este de 16 zile, iar preţul biletului de tratament balnear va cuprinde tariful pentru 12 zile de tratament.
Valoarea totală a programului, cuprinsă în bugetul de stat pe 2017, este de 319 milioane lei.
Ministerul Muncii a lansat în 20 februarie în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear.
Sursa: News.ro