Un cal înfometat, bătut şi abandonat în curtea unei biserici din Constanţa a fost salvat după 24 ore de chinuri groaznice
Calul zăcea de mai bine de 24 de ore în ploaie şi în frig. O tânără a fost cea care a văzut chinurile teribile prin care trecea animalul şi a cerut ajutor.
De Redactia Observator la 18.12.2017, 08:54Imagini şocante în localitatea Lumina, Constanţa. Calul zăcea de mai bine de 24 de ore în ploaie şi în frig. O tânără a fost cea care a văzut chinurile teribile prin care trecea animalul şi a cerut ajutorul angajaţilor unui cabinet veterinar.
După ce i-au fost acordate primele îngrijiri, calul a ajuns la un adăpost. Autorităţile au identificat rapid proprietarii şi i-au amendat pentru început cu 100 de lei. Acum însă este în desfăşurare o amplă anchetă. Potrivit legii, stăpânii calului riscă şi închisoare de până la 3 ani.