Calendar 2015: Sfântul SĂRBĂTORIT de creştini ASTĂZI!
Românii sărbătoresc astăzi un mare sfânt, conform calendarului creştin 2015
De Redactia Observator la 26.01.2015, 08:43Românii sărbătoresc astăzi un mare sfânt, conform calendarului creştin 2015
Trăind în jurul marelui apostol al neamurilor, sfântul Timotei (ca şi sfântul Ţiţ) este fixat acum în noul calendar liturgic după sărbătoarea „convertirii” sfântului Paul.
Timotei este imaginea ucenicului exemplar: ascultător, discret, activ, curajos. Pentru aceste calităţi Paul l-a voit tovarăş de apostolat, în locul lui Ioan Marcu, deja în toamna anului 50, în timpul celei de-a două călătorii misionare.
Născut la Listra, Timotei fusese educat în religia ebraică în dragostea faţă de Sfintele Scripturi de către bunica Loide şi de către mama Eunice. Din acest moment viaţa sa a decurs pe făgaşul paulin. Timotei era în compania lui Paul la Filipi şi Tesalonic. Îi întâlnim împreună la Atena, la Corint, la Efes, şi, în sfârşit, la Roma în timpul primei încarcerări a lui Paul. Timotei, neobosit „comis voiajor” al apostolului neamurilor, a ţinut legătura între Paul şi tinerele comunităţi creştine întemeiate de el.
Adesea îi înmâna scrisorile şi îi relata veştile privind aceleaşi comunităţi. Între anii 63 şi 66, când a primit prima scrisoare trimisă de Paul, Timotei era conducătorul Bisericii din Efes. De la Roma, Paul i-a scris o a doua scrisoare cu invitaţia de a merge degrabă la el, înainte de sosirea iernii. Este mişcătoare rugămintea bătrânului apostol către „fiul” Timotei, de a-i aduce o mantă de lână, pentru a se apăra de frigul închisorii romane.
Timotei a fost prezent la martiriul lui Paul, apoi s-a întors definitiv la sediul din Efes, unde, după o tardivă tradiţie, a murit ca martir în anul 97.