Antena LIVE

Curs valutar

Magdalena Şerban, criminala de la metrou, poate scăpa de pedeapsă, printr-o modificare a Codului de Procedură penală propusă de parlamentari

O modificare şocantă, care ar putea fi adusă Codului de Procedură penală chiar săptămâna viitoare, ar putea să o scape de pedeapsă pe criminala de la metrou.

De la 14.12.2017, 20:44
WhatsApp
Vezi și:

O modificare şocantă, care ar putea fi adusă Codului de Procedură penală chiar săptămâna viitoare, ar putea să o scape de pedeapsă pe femeia acuzată în cazul crimei de la metroul bucureştean.

Una dintre propunerile depuse deja în Parlament prevede clar ca înregistrarile de pe camerele stradale sau din instituţii să nu mai poată fi folosite ca probe în dosarele penale.

Asta ar însemna că nici imaginile cumplite care dovedesc atacurile de la metrou nu ar mai ajunge în instanţă. Iar fără ele, femeia care a aruncat o fata de pe peron ar putea scăpa de pedeapsă.

Singurele probe pe care le-ar mai putea aduce procurorii ar fi: declaraţii ale martorilor, înscrisuri, rapoarte de expertiză, procese-verbale, fotografii şi mijloace materiale.

Aceste modificări vor fi dezbătute săptămâna viitoare în comisia specială pentru legile Justiţiei condusă de Florin Iordache.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19 camere supraveghere probe observator stirile antena 1
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025