Canicula schimbă mersul trenurilor. Anunţul făcut de CFR Călători
Trenurile vor circula cu viteză redusă duminică din cauza temperaturilor ridicate, pentru a se preveni eventualele accidente, astfel că cei care vor să călătorească cu trenul trebuie să se informeze în prealabil în legătură cu modificările intervenite în program, anunţă CFR Călători prin intermediul unui comunicat transmis AGERPRES.
De Redactia Observator la 25.06.2017, 11:09Trenurile vor circula cu viteză redusă duminică din cauza temperaturilor ridicate, pentru a se preveni eventualele accidente, astfel că cei care vor să călătorească cu trenul trebuie să se informeze în prealabil în legătură cu modificările intervenite în program, anunţă CFR Călători prin intermediul unui comunicat transmis AGERPRES.
"În cursul zilei de astăzi, 25 iunie 2017, viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă în anumite intervale de timp cu 20-30 km/h faţă de viteza normală de circulaţie, pe secţiile de circulaţie din Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi local în Muntenia, unde se vor înregistra temperaturi de 37 de grade, conform informărilor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Măsura este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi, de asemenea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată deoarece, în astfel de perioade, temperatura înregistrată la nivelul şinei poate depăşi 50 de grade Celsius", se arată în document.
Conform sursei citate, "În cursul acestei zilei personalul de întreţinere va efectua revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară, prin verificarea directă ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc., iar în anumite intervalele orare viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă se va reduce cu 20-30 km/h faţă de viteza normală de circulaţie, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă. CFR recomandă publicului călător ca, în perioada de valabilitate a avertizării meteo pentru temperaturi ridicate, înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre graficul de circulaţie la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, sau la numărul de telefon 021/9521".