CAZ INCREDIBIL în România! Un tânăr a fost înmormântat ca NECUNOSCUT, la un an după deces. Motivul este absolut HALUCINANT!
Ilie Arpad a fost un om chinuit în viaţă, dar care nici după moarte nu își doarme somnul de veci în liniște. Bărbatul a trăit toată viaţa la Găeşti, fără să aibă însă o casă sau o familie, muncind cu ziua în diverse locuri. Stătea de ani buni pe lângă Biserica Parohiei Cioflec, aici primind ajutor de la preotul Valeriu Gheorghe și de la enoriașii cu suflet, care îi știau povestea de viață.
De Redactia Observator la 16.05.2017, 12:34Ilie Arpad a fost un om chinuit în viaţă, dar care nici după moarte nu își doarme somnul de veci în liniște. Bărbatul a trăit toată viaţa la Găeşti, fără să aibă însă o casă sau o familie, muncind cu ziua în diverse locuri. Stătea de ani buni pe lângă Biserica Parohiei Cioflec, aici primind ajutor de la preotul Valeriu Gheorghe și de la enoriașii cu suflet, care îi știau povestea de viață.
În urmă cu un an, bărbatul de 44 de ani şi-a dat sufletul pe un pat de spital, la Târgovişte, însă nu a putut fi înmormântat pentru că o persoană cu datele lui de identitate decedase în urmă cu zece ani, la Sinaia.
Potrivit publicaţiei cronica-gaestiului.ro, cazul a intrat în atenţia autorităţilor, care au încercat să afle cum identitatea lui Ilie a fost practic furată de un bărbat care şi-a găsit sfârşitul la Sinaia.
În tot acest timp, însă, trupul bărbatului a stat la Morga Spitalului Judeţean. Până în aprilie, atunci când preotul Valeriu Gheorghe a aflat că Asistenţa Socială l-ar fi înmormântat deja. Ca NECUNOSCUT, deşi o întreagă comunitate ştia că bărbatul avea o identitate.
Preotul şi parohia Cioflec au organizat o slujbă de pomenire şi un parastas, iar lucrurile cumpărate pentru înmormântarea lui Ilie au fost date de pomană.
„Îmi doream ca măcar acum să aibă un loc al lui, lângă biserica pe care a iubit-o. Din păcate, nu am reuşit decât să-i facem parastasul aşa cum se cuvine”, a declarat părintele pentru presa locală.
O anchetă este în desfăşurare în acest caz.