Caz șocant la Tulcea! Un tânăr de 24 de ani, eliberat în baza recursului compensatoriu, și-a bătut bunica, s-a baricadat în casă la sosirea polițiștilor și apoi a vrut să se arunce pe geam
Un tânăr de 24 de ani, eliberat pe baza recursului compensatoriu, a intrat, joi seară, în locuinţa bunicii sale, din Tulcea, a agresat-o.
De Redactia Observator la 23.11.2017, 20:45Un tânăr de 24 de ani, eliberat pe baza recursului compensatoriu, a intrat, joi seară, în locuinţa bunicii sale, din Tulcea, a agresat-o, apoi s-a baricadat într-o cameră şi a încercat să dea foc bunurilor.
Poliţiştii chemaţi la faţa locului au forţat uşa, iar în momentul în care au intrat în cameră bărbatul a încercat să sară pe geam de la etajul trei, fiind prins de un poliţist, care cu ajutorul colegiilor l-a tras în interior.
Potrivit IPJ Tulcea, joi seară, poliţiştii au fost sesizaţi despre o agresiune comisă asupra unei bătrâne într-un apartament din municipiul Tulcea.
La intervenţia unei echipe de ordine publică, agresorul, nepotul victimei, s-a baricadat într-o cameră, fiind chemat negociatorul Poliţiei.
Între timp, bărbatul a încercat să aprindă bunurile din cameră. Negociatorul împreună cu echipa de la ordine publică formată din poliţişti şi jandarmi a forţat uşa care era blocată, iar în momentul când oamenii legii au intrat în cameră, bărbatul a încercat să se arunce pe geam din locuinţa aflată la etajul al treilea.
El a fost prins de mână de către un poliţist, fiind ridicat şi tras în apartament. Poliţiştii l-au încătuşat şi a fost dus la psihiatrie, fiindu-i întocmit dosar penal pentru distrugere şi violenţă în familie.
El are 24 de ani şi este recidivist, fiind eliberat din penitenciar în baza recursului compensatoriu. Bărbatul fusese condamnat pentru fapte cu violenţă.