Ce înseamnă Schimbarea la Faţă a Domnului. Sărbătoare cu cruce roşie pe 6 august
Marţi, 6 august 2024, este sărbătoare cu cruce roşie în calendarul ortodox, creştinii prăznuind Schimbarea la Faţă a Domnului, una din ultimele sărbători cu cruce roşie din anul bisericesc, în condiţiile în care anul bisericesc se încheie la sfârşitul lunii august.
De Redactia Observator la 05.08.2024, 19:24- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Avem trei sărbători cu cruce roşie în calendarul ortodox, în luna august, iar prima dintre acestea este marţi, 6 august, când creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă a Domnului, ocazie cu care ne amintim de o minune săvârşită cu doar câteva zile înainte de patimile Mântuitorului.
Celelalte două sărbători cu cruce roşie din luna august sunt Adormirea Maicii Domnului, joi, 15 august, şi Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, joi, 29 august.
Ce înseamnă Schimbarea la Faţă a Domnului
Schimbarea la Faţă a Domnului, aminteşte, conform crestinortodox.ro, de momentul în care Mântuitorul i-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan cu el pe Muntele Taborului şi "s-a schimbat la faţă înaintea lor, a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina".
Un nor luminos i-a umbrit pe ei şi un glas din nor s-a auzit zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultaţi-L". A fost momentul în care ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat.
Sursa amintită precizează că Schimbarea la Faţă a Domnului ne descoperă că Hristos a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Prin firea omenească pe care a asumat-o, ne-a fost descoperită dumnezeirea Sa.
Pe Muntele Taborului, trupul Său a fost străbătut de lumina propriei dumnezeiri. Astfel, aproape toţi comentatorii Evangheliei sunt de acord că Schimbarea la Faţă a Domnului anticipează Învierea Lui, iar Învierea Sa o prefigurează pe a noastră.
Este sărbătoare cu cruce roşie în calendarul ortodox
Cum spuneam, Schimbarea la Faţă a Domnului este o sărbătoare trecută cu cruce roşie în calendarul ortodox. Asta înseamnă, printre altele, că cei care ţin postul Adormirii Maicii Domnului au dezlegare la peşte.
Pe de altă parte, cum era de aşteptat, există anumite tradiţii şi obiceiuri legate de această sărbătoare, a Schimbării la Faţă a Domnului. De Schimbarea la Faţă a Domnului este interzis la scăldat şi la spălat rufe. În schimb, se sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat şi recoltele.
De asemenea, de Schimbarea la Faţă a Domnului se spune că nu este bine să se mănânce struguri nesfinţiţi şi ideal ar fi să amânăm călătoriile, inclusiv cele care ar fi trebuie să se desfăşoare pe distanţe scurte. În schimb este bine să se împaci cu cei cu care eşti certat.