CEDO condamnă ROMÂNIA la plata a 9.600 de euro, DAUNE MORALE într-un caz de VIOLENŢĂ în familie, de care autorităţile nu s-au ocupat îndeajuns
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România la achitarea sumei de 9.800 de euro daune morale către o femeie din Petroşani care a reclamat că, în pofida numeroaselor sale plângeri, autorităţile române nu au protejat-o împotriva violenţelor soţului său şi nu l-au făcut pe acesta să răspundă pentru faptele sale, scrie News.ro
De Redactia Observator la 23.05.2017, 19:14Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România la achitarea sumei de 9.800 de euro daune morale către o femeie din Petroşani care a reclamat că, în pofida numeroaselor sale plângeri, autorităţile române nu au protejat-o împotriva violenţelor soţului său şi nu l-au făcut pe acesta să răspundă pentru faptele sale, scrie News.ro
În acest caz, CEDO a constatat încălcarea articolului 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului referitor la interzicerea tratamentrelor inumane sau degradante, apreciind că autorităţile din România nu au protejat-o pe reclamantă într-o manieră adecvată în faţa vioneţei domestice. De asemenea, Curtea a constatat şi încălcarea articolului 14 al Convenţiei, referitor la interzicerea discriminării, coroborat cu articolul 3, întrucât violenţa în acest caz era bazată pe criteriu de gen.
Femeia, Angelica Bălşan, din Petroşani, s-a căsătorit în 1979 şi are patru copii. Ea a acuzat faptul că soţul ei s-a comportat violent faţă de ea şi faţă de copii pe întreaga durată a căsniciei. Violenţele s-au agravat în 2007, în perioada divorţului, şi au continuat şi în 2008, an în care a fost pronunţat divorţul. În această perioadă, Angelica Bălşan ar fi fost agresată de opt ori de către soţul ei şi ar fi suferit lovituri despre care documentele medicale arată că necesita între două şi zece zile de îngrijiri medicale.
În perioada 2007-2008, femeia a cerut ajutor, apelând la numărul de urgenţă al Poliţiei, a solicitat protecţie şi a înaintat oficial plângere penală împotriva soţului ei. Instanţele au apreciat că ea ar fi provocat respectivele violenţe domestice şi că acestea nu sunt suficient de grave pentru a fi supuse prevederilor Dreptului penal. În privinţa a trei incidente petrecute în 2007, Tribunalul a decis definitiv să îl achite pe soţ, iar pentru alte cinci agresiuni petrecute în 2008 Parchetul a decis să nu îl pună sub acuzare pe bărbat.
"În cursul anchetei penale şi al procedurii judiciare, doamna Bălşan a continuat să semnaleze autorităţilor violenţele la care ar fi supus-o soţul său, avertizându-le că se teme pentru viaţa ei. Cu toate acestea, niciodată nu a fost luată nicio măsură concretă şi cererile de protecţie pe care le-a adresat instanţelor au rămas fără răspuns", se arată într-un comunicat al CEDO.
Curtea a apreciat că violenţele fizice la care a fost supusă femeia de către soţ în mai multe rânduri şi rănile care i-au fost produse, aşa cum rezultă din rapoartele medicale şi ale Poliţiei, aveau nivelul de gravitate necesar aplicării articolului 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
CEDO ia act de statisticile oficiale conform cărora violenţa domestică este tolerată în România şi este percepută drept normală de către majoritatea oamenilor. Mai mult, este posibil ca opinia publică să nu fie suficient de informată în legătură cu cadrul juridic care există în România în ceea ce privelte eliminarea discriminării faţă de femei şi că femeile însele nu îşi cunosc drepturile, consideră Curtea.
În opinia CEDO, pasivitatea autorităţilor reflectă o atitudine discriminatorie faţă de Angelica Bălşan. În temeiul articolului 41 din Convenţia Europeană privind satisfacţia echitabilă, CEDO a condamnat România la plata a 9.800 de euro daune morale.
Sursă: News.ro