Cel mai mare hackathon NASA la nivel mondial, organizat simultan și în trei orașe din România: București, Cluj-Napoca și Timișoara
Cel mai mare hackthon la nivel mondial, NASA Space Apps Challenge, va avea loc simultan la București, Cluj-Napoca și Timișoara, în zilele de 29 și 30 aprilie 2017.
De Redactia Observator la 25.04.2017, 17:32Cel mai mare hackthon la nivel mondial, NASA Space Apps Challenge, va avea loc simultan la București, Cluj-Napoca și Timișoara, în zilele de 29 și 30 aprilie 2017.
Un hackathon este un eveniment în care mai mulți programatori, dar și alte persoane ce participă la dezvoltarea de software (designeri, manageri de proiect etc.), colaborează pentru dezvoltarea unui proiect software. Unele proiecte implică și o componentă hardware.
Evenimentul se organizează în premieră în București și în Timișoara, iar la Cluj-Napoca a ajuns la a doua ediție.
Competiția se adresează unui public cu nivel de experiență variat și din diverse domenii. Astfel, pot participa la acest eveniment elevi, studenți, programatori, oameni de știință, profesori, tehnologi, artiști, designeri, ingineri, storytellers, studenți sau antreprenori.
Temele competiției din acest an, trasate de NASA, sunt în număr de cinci și sunt centrate pe planeta Pământ. Ele acoperă atât relația oamenilor cu planeta pe care o locuiesc, precum și problemele de mediu cu care se confruntă în acets moment omenirea. Pentru fiecare din cele cinci categorii există 25 de provocări.
''Participanții își pot alege de aici o problemă pe care doresc să o rezolve în funcție de domeniu, gradul de dificultate și interese. De asemenea, participanții selectează locația unde vor să participe la hackathon, iar înscrierea este gratuită'', se arată în comunicat.
În zilele de 20 și 21 au avut loc câteva pre-evenimente, al căror scop este de a-i familiariza pe participanți cu noțiunea de hackathon, cu seturile de date și unelte NASA, cu conceptele și abilitățile de rezolvare a problemelor, dar și de a le oferi posibilitatea să interacționeze și să se cunoască mai bine.
Invitatul special al pre-evenimentului din București a fost Dumitru Prunariu, primul și singurul cosmonaut român care a zburat vreodată în spațiul cosmic.
După ce hackathon-ul, care va dura 48 de ore, va fi finalizat, juriile locale vor desemna, pentru fiecare oraș în parte, maxim două proiecte care vor fi trimise mai departe spre evaluare juriului internațional, împreună cu câte un proiect desemnat ca fiind cel mai popular. Învingătorii vor fi invitați la o lansare NASA.
De la începuturile sale în 2012, International Space Apps Challenge a devenit cel mai mare hackathon (concurs de programare) la nivel mondial. În fiecare an, mii de participanți din diverse domenii indiferent de nivelul de experiență, colaborează pentru a dezvolta soluții inovative, open-source, la probleme cu impact global, legate atât de explorarea spațială cât și de nevoile sociale planetare, folosind seturi de date puse la dispoziția publicului de către NASA.
Soluțiile rezultate variază de la aplicații mobile la jocuri, hardware și multe altele.
''Ediția anterioară a fost cea mai mare de până acum, desfășurându-se în paralel în 161 de orașe și cumulând un număr de 15.000 de participanți în întreaga lume, cifre pe care sperăm să le depășim în 2017'', a declarat Cristian Dascălu, organizatorul competiției la Cluj-Napoca.
NASA Space Apps Challenge a fost organizat prin colaborarea ClujHUB, Coworking Timișoara, RICAP, SprintPoint Techcelerator, TechFest, Timișoara Startup Hub.
Sursa: Agerpres