Antena LIVE

Curs valutar

Cinci micuți cu inimi grav bolnave sunt astăzi sănătoși datorită solidarității umane

Darius și Andra Maria din Brăila, Ilinca din București, Dominic din Curtea de Argeș și Meyra din Constanța sunt micuții care, datorită generozității umane, au putut fi operați pe cord deschis în cadrul celei de-a treia misiuni cardio-pediatrice din acest an sprijinită de Fundația Mereu Aproape.

De la 13.09.2024, 15:43
WhatsApp
Galerie (6)
Cinci micuți cu inimi grav bolnave sunt astăzi sănătoși datorită solidarității umane

Echipele de medici chirurgi coordonate de dr. Șerban Stoica (Marea Britanie) și de prof. dr. Victor Costache (România) i-au operat, Spitalul Clnic Sanador București a pus la dispoziție sălile de operații, iar oamenii generoși  au donat în conturile Fundație Mereu Aproape pentru a acoperi toate costurile medicale.

Cinci copii cu vârste cuprinse între 5 luni și 3 ani și jumătate, născuți cu grave malformații cardiace care le puneau viața în pericol, au putut fi operați pe cord deschis la începutul acestei luni datorită generozității și solidarității umane. Toți cinci au fost deja externați, sunt acum sănătoși și se recuperează alături de familiile lor.

Intervențiile chirurgicale au fost efectuate de o echipă de chirurgi cardiovasculari, medici anesteziști și de terapie intensivă și asistenți medicali specializați din Marea Britanie, coordonată de dr. Șerban Stoica, chirurg cardiovascular de origine română, medic primar la Spitalul Universitar din Bristol, alături de echipa Centrului de excelenţă în chirurgia cardiovasculară condusă de prof. dr. Victor Costache, directorul Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul SANADOR.

Cum micuții cu inimi bolnave au avut nevoie de ajutor financiar pentru a face aceste operații, sumele necesare au fost strânse de Fundația Mereu Aproape prin SMS-uri de câte 2 euro la numărul 8848 sau prin donații în cont.

“Mulțumim celor de la SANADOR și echipei din Marea Britanie pentru profesionalism și pentru tot interesul acordat lui Darius! Îi mulțumim, de asemenea, domnului doctor Florin Ionescu fără de care nu am fi ajuns astăzi aici. Mulțumim Fundației Mereu Aproape pentru implicare pe tot parcursul acesta! Mulțumim tuturor oamenilor cu suflet! Fără ajutorul vostru nu am fi reușit să-i oferim băiețelului nostru Darius o inimioară nouă.”, ne-a transmis după operație Andra Androne, mama lui Darius. Băiețelul suferea de Tetralogie Fallot, o malformație cardiacă congenitală gravă care îi putea fi fatală.

“Ne bucurăm să vă anunțăm că Ilinca a fost externată. Vă mulțumim din tot sufletul pentru sprijinul oferit în tratamentul fetiței noastre! Datorită Fundației Mereu Aproape și a oamenilor cu suflet mare, Ilinca va crește mare și sănătoasă. Vă mulțumim că ne-ați fost alături și vă dorim multă sănătate tuturor! Veți fi mereu în rugăciunile noastre.”, ne-a transmis și Irina Catan mama Ilincăi imediat după externare. Fetița a fost născută cu o malformație cardiacă congenitală gravă, defect de sept ventricular cu semne de supraîncărcare de volum ventricul stâng, hipertensiune pulmonară, insuficiență cardiacă congestivă și regurgitare mitrală.

“După operație, Dominic este bine, doarme liniștit, nu i se mai aude suflul la inimă. Îmi amintesc cum mă așezam lângă el înainte și bătăile i se auzeau de la distanță, la fel și suflul sistolic, parcă avea un ceas care ticăia în piept. Ce putem spune este că am avut parte de o operație reușită doar datorită echipei medicale de excepție și ajutorului oferit de Fundația Mereu Aproape. Mulțumim ambelor echipe, tuturor celor care au donat pentru noi, ajutorul dvs este neprețuit!”, spun acum Ionela si Gheorghe State, părinții micuțului Dominic, născut cu multiple malformații la inimă, dintre care cea mai gravă a fost Tetralogie Fallot.

„A fost emoționant, toți cei implicați au fost foarte omenoși și empatici, fetița noastră este bine sănătoasă, nu putem decât să vă mulțumim din suflet pentru tot ceea ce faceți voi toți ce contribuiți în orice fel la aceste misiuni. Pe lângă sănătate, vă dorim ca în viață să dați numai peste astfel de oameni, cu inima mare! Mulțumim!”, ne-a transmis și mama Meyrei, fetița care suferea de defect de sept atrial de tip sinus venos, dilatare de ventricul drept și insuficiență cardiacă congestivă.

“Vreau să vă mulțumesc sincer pentru tot și să vă exprim mulțumirea pentru că ați putut să mă sprijiniți și să mă ajutați, să mă înveseliți și să-mi întindeți o mână de ajutor! Fie ca Dumnezeu să vă acorde sănătate și noroc, fericire de neegalat și prosperitate!”, a spus la externare și mama Andrei Maria. Fetița fusese diagnosticată cu canal atrioventricular parțial.

De la începutul anului trecut și până în prezent, 46 de inimi au fost salvate cu ajutorul generoșilor care au donat în conturile Fundației Mereu Aproape sau prin intermediul unui SMS de 2 euro la 8848, număr fără recurență.

Aceste vești bune sunt dovada priceperii medicilor români și a empatiei oamenilor care știu că sănătatea primează în fața a orice.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

caz social mereu aproape fundatie
Întrebarea zilei
Credeți că România va avea un guvern nou până la Crăciun?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui peste șorici dacă vrei să iasă fraged. Ingredientul secret pe care...
Fanatik.ro
Publicat 21.12.2024
Cât de multe proteine ne trebuie de fapt
spotmedia.ro
Publicat 21.12.2024
Ce fac pentru creierul tău doar 30 de minute de mișcare pe zi
spotmedia.ro
Publicat 18.12.2024
Mihaela Bilic dezvăluie cum se face piftia de porc, de fapt. Greșeala pe care...
Gandul
Publicat 20.12.2024
Ucraina își înlocuiește infanteria cu tehnologie de vârf. Drone FPV și...
Adevărul
Publicat 21.12.2024
Laura şi Mihai, câştigătorii celui de-al zecelea sezon Mireasa şi ai...
A1
Publicat 20.12.2024
Horoscopul zilei de 22 decembrie 2024. Balanțele caută adevărul. Află ce se...
CaTine
Publicat 21.12.2024
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
spynews.ro
Publicat 19.12.2024
Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un...
GSP
Publicat 21.12.2024
O zodie va trece printr-o lecție karmică intensă la final de 2024, care îi va...
Click.ro
Publicat 21.12.2024
Cele mai bune jocuri video din 2024. Ce titluri au impresionat
Useit
Publicat 21.12.2024
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redacţia.ro
Publicat 20.12.2024
Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară pe front: „Au...
libertatea.ro
Publicat 21.12.2024
Topul celor mai apreciate cântece de Crăciun din Marea Britanie. Clasicul „All...
ZU
Publicat 21.12.2024
Fursecuri cu unt și gem. Rețetă pentru un platou cu dulciuri festive
Hello taste
Publicat 21.12.2024
Cum să petreci timp de calitate cu familia în vacanța de iarnă
Deparinti
Publicat 21.12.2024
Putin, cerere neobișnuită la Pentagon: SUA să facă mutarea în Ucraina,...
ziare.com
Publicat 21.12.2024
Bărbatul care este identic cu faimosul Mert Ramazan Demir. Fanii au rămas...
Happy
Publicat 20.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Beneficiile postului religios. Care sunt efectele fizice și mintale ale acestei...
Medicool
Publicat 21.12.2024