Cine a fost Lazăr Vlăsceanu, sociologul care a murit la 70 de ani
Reprezentanţii Universităţii Bucureşti au anunţat, în acest weekend, moartea sociologului Lazăr Vlăsceanu, cel care a trecut în nefiinţă la vârsta de 70 de ani.
De Redactia Observator la 09.06.2024, 13:40Lazăr Vlăsceanu a fost profesor universitar doctor şi şi-a început cariera în cadrul Universităţii Bucureşti în 1970. A fost absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti şi şi-a obţinut doctoratul în Sociologie la Londra, în 1976.
Conform unibuc.ro, Lazăr Vlăsceanu a fost "unul dintre cei mai proeminenți sociologi români, cadru didactic și cercetător în cadrul Catedrei de Sociologie, pe care a condus-o la Universitatea din Bucureşti începând cu anul 2008".
Sociologul s-a remarcat graţie unui număr mare de lucrări precum "Decision and Innovation in Education" (1977), "Metodologia cercetării sociologice. Orientări și probleme" (1982), "Politică și dezvoltare. România, încotro?" (2001) sau "Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă" (2007).
Lazăr Vlăsceanu a murit la 70 de ani, iar reprezentanţii Universităţii Bucureşti au transmis următorul mesaj: "Comunitatea academică a Universității din București anunță cu profundă tristețe trecerea în eternitate a profesorului Lazăr Vlăsceanu, unul dintre cei mai importanți sociologi români din ultimele decenii".