Circulaţie îngreunată pe mai multe drumuri naţionale din cauza furtunilor!
Circulaţia se desfăşoară îngreunat pe mai multe drumuri naţionale din cauza ploii torenţiale şi a vântului puternic
De Redactia Observator la 24.08.2014, 09:05Circulaţia se desfăşoară îngreunat pe mai multe drumuri naţionale din cauza ploii torenţiale şi a vântului puternic
Printre zonele afectate se numără arterele rutiere din Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Teleorman, dar şi dn Capitală, informează Centrul Infotrafic.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, între kilometrii 20 şi 35 plouă torenţial, iar pe restul autostrăzii carosabilul este ud.
Şoferii sunt sfătuiţi ca atunci când traversează zone unde carosabilul este acoperit cu apă să circule cu viteză redusă, să mărească distanţa de siguranţă în mers, să utilizeze luminile de întâlnire şi să evite efectuarea manevrelor în trafic, cum ar fi depăşirile şi trecerile de pe o bandă pe alta.
De asemenea, mai multe trenuri care vin şi pleacă din Bucureşti Nord au întârzieri între 30 şi 60 de minute, din cauza lipsei de tensiune la centrul de dirijare a traficului din zona staţiei Periş, cauzată de furtună de duminică dimineaţă, a anunţat compania CFR.
Potrivit purtătorului de cuvânt al companiei CFR, Oana Brânzan, furtuna a cauzat o lipsă de tensiune la centrul de centralizare şi dirijare a traficului din zona Periş, toate trenurile care vin şi pleacă din Bucureşti Nord şi ajung în această staţie fiind oprite temporar, până la comanda de intrare în circulaţie a personalului feroviar pe segmentul Buftea-Periş.
"Circulaţia feroviară între staţile Buftea - Periş se desfăşoară la cale liberă, accesul trenurilor pe acest segment fiind permis doar sub comanda personalului feroviar", a precizat Oana Brânzan.