Cireșele de mai românești au apărut pe piață și sunt mai ieftine
A venit în sfârşit vremea cireşelor de mai. După săptămâni bune în care am visat la cireşele autohtone, speriaţi de preţul celor de import, la Păuleşti, în judeţul Prahova, producătorii au început deja recolta.
De Redactia Observator la 20.05.2019, 00:22A venit în sfârşit vremea cireşelor de mai. După săptămâni bune în care am visat la cireşele autohtone, speriaţi de preţul celor de import, la Păuleşti, în judeţul Prahova, producătorii au început deja recolta. Cei mai mulţi aleg să vândă fructele la poartă şi nu duc lipsă de cumpărători. Oamenii vin special să cumpere cireşe de aici şi pentru gustul lor deosebit, şi pentru că sunt crescute natural, fără niciun fel de tratamente chimice.
De câteva zile, Păuleşti este cea mai bogată comună. Cireşele de mai s-au copt şi nu există curte în care să nu fie fără măcar un cireş ale cărui crengi să nu atârne sub greutatea fructelor.
Pentru gustul cireşelor din Păuleşti, clienţii vin şi de la zeci de kilometri distanţă. Aproape la fiecare poartă a satului este câte o tarabă cu cireşe.
Preţul, deşi este cel mai mare din sezon, nu se compară cu cel al cireşelor de import. În urmă cu o săptămână, un kilogram de cireşe aduse din Grecia costa în pieţele din Bucureşti cât cinci kilograme de carne de porc.
Din cauza vremii reci care a amânat coacerea fructelor dar şi a grindinii care în unele zone a distrus complet copacii, recolta de cireşe va fi şi anul acesta slabă, spun producătorii.