CNADNR: Circulaţia pe Autostrada Orăştie – Sibiu se deschide mâine
Circulaţia pe Autostrada Orăştie – Sibiu, tronsoanele 1, 2 şi 4 este prevăzută să fie deschisă de joi, 19 decembrie, potrivit CNADNR.
De Redactia Observator la 18.12.2013, 15:04Odată cu inaugurarea segmentului de autostradă, se va rezolva şi problema traficului aglomerat din zona Sebeşului.
Şoseaua ocolitoare a oraşului se întinde pe o porţiune de 8 kilometri, cu puncte de acces în zona Vinţişoara şi Hotel “Fan”, respectiv nodul rutier spre Lancrăm, pentru legătura cu DN1.
Termenul iniţial de terminare a lucrărilor a fost aprilie 2013 , apoi fiind devansat pentru august, septembrie, noiembrie şi acum, decembrie.
Prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor a venit din cauza unor „lucrări mai dificile”, legat de construcția podurilor sau rețeaua electrică.
Lotul trei al acestei autostrăzi, în judeţul Sibiu, ar urma să fie finalizat abia la sfârşitul anului viitor.
Sursa: Income Magazine