Cod galben peste România. Se întorc furtunile!
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni după-amiază, noi atenționări Cod Galben de vreme instabilă, valabile pe raza a șapte județe, până la orele 16,05
De Redactia Observator la 14.07.2014, 14:53Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni după-amiază, noi atenționări Cod Galben de vreme instabilă, valabile pe raza a șapte județe, până la orele 16,00
Conform Agerpres, până la 14,45, în județul Cluj, în zona localităților Negreni, Ciucea și Poieni, se vor semnala descărcări electrice, cantitățile de apă ce vor depăși 20-25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindina de mici dimensiuni.
De asemenea, până la ora 15,00, în jumătatea de nord a județului Caraș-Severin, în zona localităților Târnova — municipiul Reșița — Bocșa, respectiv în zona de munte din estul județului Bihor sunt prognozate cantități de precipitații care vor depăși 25-30 l/mp, precum și intensificări de scurtă durată ale vântului.
În plus, în intervalul orar 14,05 — 16,05, local în nordul județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău (în arealul delimitat de granița de nord a județelor și de localitățile Curtea de Argeș, Pucioasa, Câmpina, Vălenii de Munte, Pătârlagele și Valea Salciei) sunt așteptate frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, dar și averse ce pot depăși 15-20 l/mp, informează Agerpres