Codul portocaliu afectează şi animalele. Câinii dintr-un adăpost din Galaţi s-au urcat pe cuşti din cauza inundaţiilor - VIDEO
Un adăpost de animale din oraşul Galaţi a fost inundat în urma ploii torenţiale de vineri. Câinii s-au urcat pe cuşti, iar reprezentanţii adăpostului cer ajutorul autorităţilor, informează Mediafax.
De Redactia Observator la 18.06.2021, 12:51Cei de la adăpostul Ajutaţi-l pe Lăbuş spun că în cei 14 ani de la înfiinţarea unităţii nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. 500 de câini au fost nevoiţi să urce pe cuşti şi îngrijitorii nu ştiu unde să intervină mai repede. Cei de la adăpost cer ajutorul gălăţenilor.
„În 14 ani de adapost nu am trăit niciodată ceea ce trăim acum. Suntem neputincioşi, plângem de disperare şi nu ştim pe care să-i salvăm, ajutăm mai întâi. 500 de câini sunt inundaţi. Vă rugam din suflet, ajutaţi-ne, ajutaţi-i!!! Paleţi de lemn, plastic, placi de osb, orice materiale vă trec prin cap ca să le putem improviza nişte spaţii pe care să se refugieze. Sunt izolaţi pe cuşti. Avem nevoie dacă are cineva motopompe cu furtun de pompieri”, au scris, pe Facebook, reprezentanţii Ajutaţi-l pe Lăbuş.
Oraşul Galaţi este sub avertizare cod portocaliu de inundaţii până sâmbătă, la pra 23.00.