Colegii de liceu o plâng pe Ioana Buliga, fata de 18 ani ucisă de propriul tată. Zeci de tineri au venit la morgă cu flori şi lumânări (Video)
De Redactia Observator la 29.03.2018, 11:21După ce i-au tansformat banca în altar, colegii Ioanei Buliga, fata de 18 ani ucisă, alături de frate şi mamă, de propriul tată, au venit astăzi la morga din Braşov cu lumânări şi coroane de flori.
Zeci de elevi ai Liceului de Informatică din Braşov au venit, în această dimineaţă, la morga din Braşov, unde este depus trupul neînsufleţit al colegei şi prietenei lor, Ioana Buliga.
Tăcuţi, cu ochii înlăcrimaţi şi devastaţi de durere, tinerii au adus coroane cu flori şi au aprims lumânări pentru Ioana.
Împlinise 18 ani acum o lună
Ioana Buliga îşi serbase majoratul în urmă cu o lună. Învăța în clasa a XII-a la Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil“ Braşov şi urma să dea Bacalaureatul în vară.
Era îndrăgostită de un băiat cu câţiva ani mai mare ca ea şi avea o mulțime de vise. Cânta la pian, îi plăcea sportul şi avea foarte mulți prieteni.
Cu mama ei, Monica, și ea ucisă în aceeași răbufnire psihotică a bărbatului care și-a suprimat nevasta și pe cei doi copii, avea o relaţie specială, foarte apropiată. Îi împărtășea absolut toate secretele, ca unei bune prietene.
Reamintim că luni, în jurul orei 13:30, Florin Mircea Buliga, în vârstă de 43 de ani, s-a prezentat la sediul IPJ Braşov, şi le-a mărturisit poliţiştilor că şi-a omorât soţia (42 de ani), şi pe cei doi copii ai familiei, o fată de 18 ani şi un băiat de 13 ani.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și