Copil de 4 ani din Botoșani, găsit într-un tramvai după ce a fugit de la grădiniță
Incident grav la o grădiniță din Botoșani. Un copil de doar patru ani a părăsit unitatea de învățământ, s-a urcat singur într-un tramvai și a mers până la capătul liniei.
De Redactia Observator la 27.05.2019, 23:10Incident grav la o grădiniță din Botoșani. Un copil de doar patru ani a părăsit unitatea de învățământ, s-a urcat singur într-un tramvai și a mers până la capătul liniei.
Polițiștii locali din Botoșani au fost anunțați, în jurul orei 11:00, de către angajați ai societății Eltrans, de faptul că un minor nesupravegheat circulă cu tramvaiul pe traseul Cătămărăști Deal – Luceafărul.
Potrivit botoșăneanul.ro, băiețelul s-a urcat în tramvai de la stația stadion, fiind preluat de polițiștii locali la stația de la Luceafărul.
Minorul a fost preluat imediat de către agenți și dus la sediul Poliției Locale Botoșani, acolo unde s-a prezentat și mama lui, pentru a-l lua acasă.
Copilul plecase de unul singur de la grădiniță, nefiind supravegheat, informează sursa citată.
La nivelul unității școlare s-a format o anchetă, pentru a lămuri circumstanțele în care s-a produs acest incident.