Copil umilit şi bătut de mai mulţi tineri, la Cugir. Mama cere ajutor, Poliţia face anchetă
Mama unui copil de 10 ani a făcut publică o înregistrare în care mai mulţi tineri din Cugir îi umilesc şi îi bat băiatul în plină stradă, fără ca cineva să intervină sau să încerce să îi oprească.
De Cristian Ionescu la 10.07.2019, 11:07Mama unui copil de 10 ani a făcut publică o înregistrare în care mai mulţi tineri din Cugir îi umilesc şi îi agresează băiatul în plină stradă, fără ca cineva să intervină sau să încerce să îi oprească.
Poliţia confirmă evenimentul şi anunţă că s-a deschis dosar penal, iar tinerii implicaţi sunt toţi minori, cu vârste între 11 şi 16 ani. Toţi au fost chemaţi la sediul Poliţiei Cugir, împreună cu părinţii, pentru audieri.
Copil umilit şi agresat de mai mulţi tineri la Cugir, reacţia mamei
Mama unui băiat de 10 ani a făcut public un eveniment în care copilul a fost agresat şi umilit de alţi tineri, pe stradă, iar nimeni nu a intervenit, precizând că nici măcar ea nu a avut puterea de a privi până la capăt ce i se întâmplă copilului ei. Poliţia a anunţat deschiderea unui dosar penal în acest caz.
"Sunt ore bune de când am primit acest video și încă nu am avut și probabil nu voi avea vreodată puterea sa îl privesc... Este vorba despre fiul meu Robert, care aseară a fost agresat, umilit și lovit cu sălbăticie de către acești... Off, oare cum aș putea sa ii numesc? Am reflectat îndelung și dupa ce am acționat dpdv legal am decis să îl postez... S-a întâmplat în Cugir, aseară în jurul orei 21....", se arată la descrierea unui video postat pe Facebook de mama copilului.
Reacţia Poliţiei, după ce un copil a fost umilit şi agresat de mai mulţi tineri, la Cugir
Poliţiştii precizează că s-a deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, iar autorii au fost citaţi pentru audieri la sediul Poliţiei Cugir.
"Referitor la imagine apărute pe rețele socializare cu copii minori: In cauza s-a inregistrat dosar penal cu privire săvârșirea infractiunii de loviri sau alte violente. Persoanele implicate au fost identificate, sunt minori cu varste cuprinse intre 11-16 ani, iar in dimineata zilei de 10 iulie au fost invitati la sediul Politiei Cugir, impreuna cu parintii pentru audieri", precizează anchetatorii.