Antena LIVE

Curs valutar

Cortegiul regal, așteptat la Catedrala Regală din Curtea de Argeș. Peste o mie de persoane i-au adus ultimul omagiu în Piața Palatului

Peste câteva ore Regina Ana a României va fi condusă spre Curtea de Argeş. Peste o mie de persoane au participat sâmbătă, zi de doliu național, la slujba oficiată pentru Regina Ana a României în Piața Palatului din Capitală, după ce vineri peste 7.000 de persoane au îngenuncheat lângă trupul ei neînsufleţit.

De la 13.08.2016, 13:28
WhatsApp
Vezi și:

Peste câteva ore Regina Ana a României va fi condusă spre Curtea de Argeş. Peste o mie de persoane au participat sâmbătă, zi de doliu național, la slujba oficiată pentru Regina Ana a României în Piața Palatului din Capitală, după ce vineri peste 7.000 de persoane au îngenuncheat lângă trupul ei neînsufleţit.

Funeraliile regale au început în jurul orei 9,30, în Sala Tronului, când au ajuns la catafalc membrii Familiei Regale, urmați în jurul orei 10,00 de membri ai Familiilor Regale străine — Rusiei, Austriei și Germaniei, ai Familiilor Regale ale Olandei, Belgiei, de Luxemburg, de Baden, de Württemberg și de Bourbon-Parma, precum și ai Familiilor Princiare de Ligne, de Hohenberg și de Schaumburg-Lippe.

La catafalc au făcut gardă membrii Casei Majestății Sale Regelui, membrii Consiliului Regal (ASR Principele Lorenz al Belgiei, Andrew Popper, Anders Lindberg, Maestrul Adrian Vasiliu), apoi Principesele Regale — Principesa Moștenitoare Margareta, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. A fost prezent și principele Nicolae.

O slujbă religioasă ortodoxă de înmormântare, desfășurată în prezența Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), și a ierarhilor BOR, a fost oficiată de la ora 10,30 la catafalcul Reginei din Sala Tronului.

Apoi, sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana, purtat de opt militari ai Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", a fost scos din Palatul Regal spre Piața Palatului. În fața lui a mers un militar care purta crucea, urmat de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de București, Cornel Damian, episcop auxiliar de București, Mihai Frățilă, episcopul greco-catolic de București, și alți clerici romano și greco-catolici. În spatele sicriului veneau un alt militar, care purta o coroană cu flori albe, unul care purta stindardul Reginei, urmați de Principesa Moștenitoare și Principele Radu.

În acest timp, bisericile din împrejurimi au tras clopotele.

Sicriul a fost încadrat la cele patru colțuri de militari ai Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", iar la dreapta și la stânga lui, pe mijloc, de doi Cavaleri ai Ordinului de Malta, care au ținut două lumânări aprinse.

Oameni de toate vârstele — femei, bărbați și copii — au venit în Piața Palatului încă de dimineață. Unii — monarhiști declarați, cu steaguri, stegulețe și portrete ale Reginei Ana, alții — în costume populare sau îmbrăcați sobru. La ceremonie au asistat și mulți turiști străini.

Semnalul funerar de trompetă a marcat, în jurul orei 11,00, începerea slujbei religioase (recviem), oficiată de Arhiepiscopul Ioan Robu, având alături ierarhi și un sobor de preoți catolici, desfășurată în prezența Patriarhul Daniel și a unor ierarhi ai BOR.

Alături de Familia Regală au fost prezenți premierul Dacian Cioloș împreună cu soția, vicepremierul Costin Borc, membri ai Familiilor Regale străine, reprezentanți ai instituțiilor statului din România și din Republica Moldova, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, fostul președinte Emil Constantinescu, Rodica Coposu și alte personalități ale societății civile.

Recviemul s-a încheiat cu intonarea Troparului Învierii — Hristos a Înviat!

Finalul ceremoniei religioase a fost marcat de un semnal lung de trompetă, apoi Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale a început lucrarea muzicală funebră, care a durat până când sicriul a fost pus în mașina mortuară, în aplauzele celor prezenți, care au aruncat cu flori.

Mașina mortuară, încadrată de 12 jandarmi călare, așezați 6 în față și 6 în spate, a pornit încet, în piață răsunând, din nou, clopotele bisericilor din împrejurimi.

Foarte mulți oameni s-au oprit de-a lungul traseului să urmărească cortegiul funerar, aplaudând, sau l-au însoțit pentru o bună bucată de vreme.

Cortegiul de mașini a traversat Piața Palatului Regal, bulevardul Magheru, Piața Romană. La Piața Romană, călăreții s-au retras, iar cortegiul și-a continuat traseul cu viteză mică în direcția Piața Victoriei, bulevardul Aviatorilor, Piața Charles de Gaulle, bulevardul Mareșal Prezan până la Arcul de Triumf.

Ulterior, cortegiul funerar a plecat spre Curtea de Argeș pe traseul Chitila — Găești — Topoloveni — Pitești — Curtea de Argeș. Pe traseu, cortegiul funerar nu se va opri, dar va încetini viteza în localități.

În jurul orei 14,30 este programată sosirea la intrarea în parcul Mănăstirii Curtea de Argeș a Familiei Regale române și a Familiilor Regale străine, iar la 14,45 — sosirea convoiului mortuar.

Sicriul va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală și așezat pe catafalc. Slujba de înmormântare va fi oficiată de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, având alături ierarhi și un sobor de preoți ortodocși.

La ora 15,30, sicriul va fi dus în Noua Catedrală și va avea loc ceremonia religioasă a îngropării, care va avea caracter strict privat.

Regina Ana a murit pe 1 august într-un spital din Elveția, la vârsta de 92 de ani.

Bucureștiul și Curtea de Argeș cunosc astfel primele Funeralii Regale din ultimii 78 de ani. La 24 iulie 1938, la Castelul Peleș, la București și la Curtea de Argeș aveau loc funeraliile Reginei Maria a României. Ele au fost precedate de funeraliile Regelui Carol I la 3 octombrie 1914, cele ale Reginei Elisabeta la 21 februarie 1916 și cele ale Regelui Ferdinand I, la 25 iulie 1927.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ana cortegiu curtea de arges social
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025