Antena LIVE

Curs valutar

Mama care și-a omorât copilul de 9 ani, la Arad, nu avea discernământ

Mama din Arad care și-a ucis fiul de nouă ani, la jumătatea lunii aprilie, nu va fi trasă la răspundere pentru crimă, după ce medicii și procurorii au stabilit că nu avea discernământ.

De la 27.05.2020, 14:08
WhatsApp
Mama care și-a omorât copilul de 9 ani nu avea discernământ când I-a înjunghiat în gât Politia Romana/ Facebook

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad anunță, miercuri că „prin ordonanţa din data de 20 mai 2020 a procurorului şef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 al. 1 C.p. rap. la art. 199 al. 1 C.p., fiind incidente prev. art. 16 al. 1 lit. d teza a II – a C.p.p”.

Potrivit anchetatorilor, pe fondul unei stări de depresie și folosind un cuţit de bucătărie, femeia a secţionat artera carotidă a fiului minor în vârstă de 9 ani, leziune care i-a provocat decesul.

Conform raportului de expertiză medico legală psihiatrică a rezultat că la momentul comiterii faptei suspecta nu a avut capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor social negative ale faptei pentru care este cercetată şi faţă de care discernământul a fost abolit.

Pe cale de consecinţă suspecta nu poate fi trasă la răspundere penală fiind iresponsabilă; astfel încât s-a solicitat judecătorului de camera preliminară din cadrul Tribunalului Arad confirmarea internării medicale a suspectei – ca măsură de siguranţă.

Tatăl copilului i-a descoperit pe cei doi într-o baltă de sânge

Descoperirea a fost făcută chiar de tatăl copilului, atunci când s-a întors acasă de la serviciu. 

Cei doi soți locuiau la parterul unui bloc și, din spusele vecinilor, nu ar fi avut probleme în căsnicie. De asemenea, se pare că nimeni nu a auzit nimic, iar ușa de la intrare nu ar fi avut urme de forțare.

Femeia, în vârstă de 43 de ani, a fost transportată la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Arad pentru a primi îngrijiri medicale, după ce ar fi încercat să se sinucidă.

Citește și:
Copil ucis într-o casă din Arad, mama lui găsită în stare gravă
Mama unui băiat de 17 ani a murit de inimă rea după ce fiul ei a fost înjunghiat mortal, în Anglia
Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

copil mort mama criminala
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024