Antena LIVE

Curs valutar

Cum menții armonia în viața de familie – metode la îndemâna ta

Într-o lume competitivă, în care serviciul ocupă mare parte din timp, este esențial să găsești un echilibru între viața personală și job. Altminteri, stresul acumulat poate afecta relațiile cu cei dragi.

De la 28.04.2020, 16:59
WhatsApp
Cum menții armonia în viața de famili Shutterstock

Construirea sau menținerea unei atmosfere adecvate în viața de familie depinde, însă, și de alți factori, cum ar fi felul în care reușești să petreci cât mai mult timp de calitate împreună cu familia.

Iată, în cele ce urmează, câteva dintre metodele pe care le ai la îndemână pentru a menține armonia în viața de familie. 

Ai grija de sănătatea ta si a familiei tale

Armonia în viața de familie înseamnă, în primul rând, ca toți membrii ei să fie sănătoși. Nu ai cum să știi ce îți aduce viitorul și nici să estimezi amploarea efectelor pe care anumite situații neprevăzute, ca afecțiunile medicale grave, le pot avea asupra ta și asupra celor dragi. În loc să te pierzi între scenarii nerealiste și să îți amplifici stările de anxietate, poți acționa concret. Una dintre variantele pe care le ai la îndemână este o formă de protecție financiară pentru tine și familia ta, cum este o asigurare de sanatate. Cu sprijinul unui consultant vei putea înțelege ce include o astfel de poliță și ce strategie ar trebui să construiești pe termen lung în funcție de nevoile tale. Totul pentru ca tu și familia ta să aveți resursele necesare să faceți față oricărei probleme dificile legate de sănătate.

Nu uita că specialiștii recomandă cel puțin 30 de minute de activitate fizică. Alege să faci mișcare împreună cu cei dragi, mai ales cu cei mici. Asigură-te și că mesele principale ale zilei sunt respectate și că dieta este echilibrată. Totodată, încurajează-i pe toți membrii familiei să meargă regulat la controale medicale, pentru că astfel se poate preveni apariția unor afecțiuni sau se poate monitoriza evoluția celor deja existente.

Asigură-te că resursele financiare sunt suficiente

Una dintre cauzele conflictelor care pot să apară în viața familială este gestionarea deficitară a bugetului. Poți evita o astfel de situație dacă ții cont de anumite reguli simple. Înainte de toate, fă o analiză a veniturilor și a cheltuielilor lunare. După ce tragi linie, gândește-te la ce salariu ar trebui să ai ca să poți pune ceva deoparte, mai ales atunci când nu ai alte venituri. Nu te feri să-ți schimbi jobul, dacă este nevoie, sau să participi la cursuri de pregătire profesională, ca să poți obține un loc de muncă mai bun.

Apoi, prioritizează-ți cheltuielile. Unele dintre ele, cum sunt facturile, ratele la casă, mașină sau întreținerea, sunt obligatorii și nu ai cum să le ajustezi. În ceea ce privește hainele, mâncarea, vacanțele, ieșirile în oraș, evenimentele culturale, poți face modificări. Poți chiar renunța la unele dintre aceste cheltuieli, dacă nu se poate altfel. Totodată, nu uita să organizezi un fond pentru situații de urgență și să alegi formele de economisire cele mai potrivite nevoilor familiei tale.

Petrece timp de calitate împreună cu cei dragi

Studiile au demonstrat că armonia din familie joacă un rol deosebit de important in dezvoltarea emoțională a copiilor, mai ales în perioada adolescenței. Prin urmare, este esențial să petreci timp de calitate împreună cu cei dragi. În primul rând, asigură-te că aveți cu toții timp liber. Încearcă să delimitezi foarte bine serviciul de viața personală și împarte activitățile casnice cu toți membrii familiei. Procedând astfel, reduci, pe de o parte, efectele stresului legat de problemele profesionale sau de acumularea nemulțumirilor pentru că doar tu te ocupi de curățenie, spălat sau călcat, iar pe de altă parte îți poți organiza timpul mai bine, astfel încât să vă și relaxați împreună. Totodată, îi și responsabilizezi pe ceilalți, care devin mai ordonați, de exemplu, și care nu vor mai face mofturi la masă după ce s-au implicat ei înșiși în prepararea felurilor de mâncare. 

Apoi, evită, pe cât posibil, monotonia. Alege mai multe modele de jocuri de societate sau de strategie care stimulează creativitatea și procesul cognitiv. De asemenea, poți să-ți transformi livingul într-o mică sală de cinema și să vizionezi împreună cu cei dragi documentarele, filmele și serialele preferate. O altă variantă ar putea fi chiar să adopți un cățel sau o pisică. A avea grijă de un animal de companie poate aduce armonia în viața de familie, pentru că totul presupune implicare, de la alegerea hranei până la gestionarea problemelor medicale, dar și construirea unei relații afective puternice, care funcționează ca o terapie antistres. 

Creează o atmosferă plăcută în locuință

Oamenii percep, în general, locuința ca pe locul în care se simt în siguranță și care le dă sentimentul de apartenență. Este spațiul în care se înconjoară de obiecte și de ființe dragi, ca să se simtă relaxați și confortabil. Felul în care amenajezi casa joacă, din acest punct de vedere, un rol foarte important. O variantă ar fi, de pildă, stilul Feng Shui. Acesta nu înseamnă transformarea căminului tău într-un spațiu Zen, ci crearea unei atmosfere potrivite pentru a avea cea mai bună energie, care să fie un suport eficient pentru activitățile pe care le desfășori în casă. Mobilia minimalistă și ușoară, plantele, cât mai multă lumină naturală sunt elemente definitorii pentru acest stil. 

Poți crea o atmosferă plăcută în locuință și folosind decorațiuni colorate, iluminatul dinamic, care cu ajutorul unui sistem inteligent de control îți oferă posibilitatea de a crea ambianțe diferite, în funcție de nevoile tale. Totodată, asigură-te că în casa ta este un mediu sănătos pentru tine și familia ta. Aerisește încăperile frecvent, menține un nivel al umidității între 30 și 60% cu ajutorul unui umidificator sau dezumidificator și creează spații cât mai largi, care să nu îți dea senzația de aglomerație. 

Menținerea armoniei în viața de familie este foarte importantă atât pentru dezvoltarea emoțională și cognitivă a copiilor, cât și pentru diminuarea efectelor stresului cauzat de rutine, facturi sau problemele de la serviciu. În acest sens, ai la îndemână mai multe metode, cum sunt și cele de mai sus, și depinde doar de tine cum și ce alegi. 

Sursa foto: Shutterstock

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj:...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Câte grame de CARNE trebuie să mâncăm pe săptămână. Care este cantitatea...
Gandul
Publicat 26.11.2024
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl...
Adevărul
Publicat 26.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2024. Capricornii muncesc din greu pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 26.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Reacția Danei Budeanu, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi. I-a pus o întrebare: „De ce...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Robbie Williams a dezvăluit că moartea Reginei Elisabeta a II-a l-a făcut să...
ZU
Publicat 26.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de...
Deparinti
Publicat 26.11.2024
Un colonel american anunță realitatea dramatică determinată de Putin: Ucraina...
ziare.com
Publicat 26.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
La ce să fii atent când cumperi pâine. Cum o poți alege în funcție de...
Medicool
Publicat 26.11.2024