Antena LIVE

Curs valutar

Curtea supremă discută contestaţiile fostului preşedinte al CNAS şi ale altor cinci persoane în dosarul decontărilor ilegale de la CASMB

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iau în discuţie, vineri, contestaţiile formulate de fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Marian Burcea şi de alte cinci persoane împotriva deciziei prin care au fost arestaţi preventiv în dosarul în care procurorii investighează decontări ilegale de la CASMB.

De la 15.09.2017, 07:30
WhatsApp

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iau în discuţie, vineri, contestaţiile formulate de fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Marian Burcea şi de alte cinci persoane împotriva deciziei prin care au fost arestaţi preventiv în dosarul în care procurorii investighează decontări ilegale de la CASMB.

Mai exact, magistraţii vor soluţiona contestaţiile înaintate de Marian Burcea, Alin Sergiu Costache, Nicolae Sergiu Ciobanu, Răzvan Mihai Mischie, Mariei Costică şi Cristinei Manta împotriva deciziei din 1 septembrie a Curţii de Apel Bucureşti prin care au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

 Joi, judecătorii Curţii supreme au respins contestaţiile formulate în acelaşi dosar de fostul preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) Ovidiu Munteanu şi de Gabriela Rodica Mocanu, Mina Elena Petrescu, Jeana Sardare, Lucian Vasile Bara, Ion Ovidiu Mihăescu, Ion Răzvan Geambaşu faţă de arestarea preventivă.

 DNA arăta că Marian Burcea, fost preşedinte al CNAS, este cercetat pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite; Ovidiu Munteanu, managerul Direcţiei Relaţii Contractuale şi, respectiv, din 13 iulie, preşedintele CASMB - pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal; Ion-Răzvan Geambaşu, director executiv al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi manager al Direcţiei Medic şef a CASMB - pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, abuz în serviciu şi folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial

Pe acelaşi subiect

 , în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în formă continuată (opt acte materiale).

 Lucian-Vasile Bara, preşedinte al CASMB de până la 13 iulie, este cercetat pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; managerul Direcţiei Control a CASMB, Ion-Ovidiu Mihăescu - pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; Alin-Sergiu Costache, şef al Direcţiei Generale de Monitorizare Antifraudă din CNAS - pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Gabriela-Rodica Mocanu, Mina-Elena Petrescu, Jeana Sardare, funcţionare în cadrul CASMB, sunt cercetate pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată (354 de acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat, fals informatic, în formă continuată, şi permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în formă continuată (354 de acte materiale).

Nicolae-Sergiu Ciobanu este cercetat pentru trafic de influenţă, în formă continuată (3 acte materiale), şi instigare la folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite; Irina-Adelina Geambaşu, asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, e cercetată pentru instigare la infracţiunea de folosire a influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale); Răzvan-Mihai Mischie, reprezentant legal al unei societăţi prestatoare de servicii medicale - pentru înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale), Maria Costică, reprezentant legal al unei societăţi prestatoare de servicii medicale - pentru înşelăciune, în formă continuată (17 acte materiale) şi avocata Cristina Manta, pentru complicitate la înşelăciune, în formă continuată

  (18 acte materiale).

 Potrivit ordonanţei procurorilor, în cauză există date şi probe că, prin activităţile infracţionale desfăşurate de inculpaţi, bugetul CASMB a fost păgubit cu 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane de euro).

Concret, arată anchetatorii, în perioada ianuarie 2016 - august 2017, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, prin care sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 lei din fondurile CASMB ar fi fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcţionari din cadrul CASMB, sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. 

Sursă: Agerpres.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

judecatori iccj cnas dosar decontari
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024