Antena LIVE

Curs valutar

Decizie DEFINITIVĂ în dosarul "Prostituate pentru VIP-uri"

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a pronunțat, joi, decizia în așa-numitul dosar "Prostituate pentru VIP-uri', patru dintre inculpați fiind condamnați la câte 7 ani de închisoare, un fost ofițer al serviciilor de informații implicat în acest caz primind închisoare cu suspendare.

De la 23.02.2017, 23:32
WhatsApp

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a pronunțat, joi, decizia în așa-numitul dosar "Prostituate pentru VIP-uri', patru dintre inculpați fiind condamnați la câte 7 ani de închisoare, un fost ofițer al serviciilor de informații implicat în acest caz primind închisoare cu suspendare.

Dacă la Tribunalul Alba liderul grupării, Teodor Șchiop, zis Doru Pușcărie, a primit 8 ani închisoare, în apel, condamnarea i-a fost redusă cu un an. Alți trei inculpați au fost condamnați și ei la câte 7 ani de închisoare de către CA Alba Iulia, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. Pentru unul dintre inculpați, decedat anul trecut, instanța a dispus încetarea procesului penal.

Potrivit sursei citate, pentru patru inculpați sentința a fost de închisoare cu suspendare. Printre aceștia se află și un fost ofițer al Serviciului de Informații Externe și al Serviciului Român de Informații, Claudiu Vulpe, zis Fox.

Unul dintre condamnați, care s-a sustras urmăririi penale și pe al cărui nume există un mandat european de arestare preventivă și mandat de urmărire internațională, Raul Hancheș (fost Rus) zis Pricu, a primit o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare.

Decizia CA Alba Iulia este definitivă.

Inculpații au fost arestați în octombrie 2010 și au fost trimiși în judecată la Tribunalul Alba în februarie 2011, anchetatorii susținând că cei în cauză făceau parte dintr-o grupare de criminalitate organizată. Ei au fost cercetați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: constituire, sprijinire a unui grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori, șantaj etc.

Potrivit procurorilor, printre clienții fetelor care au fost obligate de proxeneți să se prostitueze s-au aflat și politicieni locali, profesori universitari, medici. Au fost identificate peste 20 de fete care practicau prostituția în folosul membrilor grupării, printre care și 10 minore. Fetele erau plasate de membrii grupării, în scopul întreținerii de relații sexuale, fie la diferite localuri din Alba Iulia și din alte localități din apropiere, fie direct acasă la clienți. Aceștia se întâlneau cu fetele doar după ce, în prealabil, discutau cu membrii grupării și conveneau cât trebuie să plătească, cea mai mare parte a banilor ajungând la suspecți fie direct de la client, fie predați de fete.

Potrivit DIICOT, gruparea infracțională a șantajat, la comandă, mai multe persoane în vederea recuperării unor datorii. În scopul intimidării, membrii grupării au aruncat cu cocteiluri Molotov asupra locuințelor a două victime. În unele cazuri, fetele au fost obligate să se prostitueze și în Italia și Germania.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dosar
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024