Decizie ŞOCANTĂ! O mamă a fost condamnată la ÎNCHISOARE pentru că a refuzat să îşi VACCINEZE copilul!
O femeie a fost condamnată la șapte zile de închisoare, după ce a refuzat ordinul unui judecator de a-și vaccina fiul în vârstă de nouă ani.
De Redactia Observator la 05.10.2017, 08:53O femeie a fost condamnată la șapte zile de închisoare, după ce a refuzat ordinul unui judecator de a-și vaccina fiul în vârstă de nouă ani.
Mama copilului, Rebecca Bredow, din statul american Michigan, a refuzat ca acesta să fie vaccinat, potrivit BBC.
Părinții băiețelului sau despărțit în urmă cu câțiva ani, dar au împărțit custodia copilului, iar tatăl voia ca fiul său să fie vaccinat.
La nașterea copilului, cuplul a amânat imunizarea acestuia. Recent, tatăl micuțului s-a raăzgândit și a primit custodia primară pentru a-i face vaccinul.
Părinților din Michigan li se permite să renunțe sau să întârzie vaccinarile copiilor din cauza credințelor personale. Rebecca Bredow este mamă a doi copii și a declarat în instanță că vaccinarea copilului său este 'împotriva credințelor sale'.