Descoperire INCREDIBILĂ! Culoarea ochilor spune MULTE despre noi
Câţiva cercetători din Statele Unite au realizat un studiu în urma căruia au descoperit că ochii pot spune multe lucruri interesante despre starea de sănătate.
De Redactia Observator la 11.06.2014, 10:03Câţiva cercetători din Statele Unite au realizat un studiu în urma căruia au descoperit că ochii pot spune multe lucruri despre noi. Mai exact, culoarea lor ar putea fi considerată un indicator al stării de sănătate şi este asociată cu rezistenţa la durere şi riscul de diabet.
Astfel, conform studiului cercetătorilor de la Universitatea Pittsburgh, femeile caucaziene cu ochi de culoare deschisă - albaştri sau verzi - par să tolereze mai bine durerea fizică şi suferinţa psihică în comparaţie cu femeile caucaziene cu ochi negri sau căprui.
De asemenea, femeile cu ochi de culoare deschisă suferă mai puţin din cauza anxietăţii după naştere, prezintă rate mai scăzute de depresie şi au mai puţine gânduri negative. Aceste dezvăluiri au fost făcute de coordonatoarea studiului în cadrul conferinţei anuale organizate de American Pain Society.
Totuşi, persoanele cu ochi deschişi au şi câteva dezavantaje. Mai exact, acestea consumă cantităţi de alcool considerabil mai mari decât cele cu ochi în nuanţe închise. Motivul pentru care oamenii cu ochi căprui beau mai puţin alcool - şi sunt astfel mai puţin predispuşi la alcoolism - constă în faptul că ei au nevoie de mai puţin alcool pentru a se îmbăta.
De asemenea, diabetul de gradul 1 este asociat persoanelor cu ochi albaştrii. Trei gene asociate cu nuanţele deschise ale ochilor sunt "suspectate" că ar fi implicate în dezvoltarea diabetului.