Diamantele din Maramureș, pietre pe cale de dispariție

Au claritatea diamantelor şi strălucesc la fel de tare. Vorbim despre cristale de cuarţ, numite şi diamante de Maramureş, care datorită aspectului lor pot fi confundate uşor cu pietrele preţioase.

• Jurământul lui Putin şi mesajul pentru Occident din scaunul de "ţar" al Rusiei. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
• "N-am întâlnit aşa ceva". Aglomeraţie în vămi după minicavanţa de Paşte. Românii s-au întros acasă din Bulgaria, Grecia sau Turcia

• Cuarţul a devenit acum piesă de muzeu la Baia Mare.
• Diamantul de Maramureş nu mai poate fi prelucrat de bijutieri.

Dacă pe vremuri, de-a lungul Carpaţilor, se găseau multe astfel de cristale, acum sunt tot mai rare şi pot fi adimirate mai mult ca exponate în muzeu.

Pe vremuri, una dintre cele mai folosite pietre în decorarea bijuteriilor şi caselor nobililor din România, cuarţul a devenit acum piesă de muzeu la Baia Mare.

Din cauza dimensiunii foarte mici în care este găsit în natură, diamantul de Maramureş nu mai poate fi prelucrat de bijutieri.

Ioan Denuţ, director muzeu: În momentul de faţă este greu a mai găsi cristale de dimensiuni mai mari.Ele au fost folosite de-a lungul timpului ca şi oboiecte de podoabă, pt a împodobi mânerele unor armuri atât de către nobilimea locala din Evul mediu, dar locanciii le recoltau şi, de asmenea, erau expediate în perioada Imperiului Habsburgic chiar şi la Viena pentru a fi folosite în confecţionare obiectelor de podoabă.

În urmă cu sute de ani, bijutierii austrieci primeau din Maramureş cristale de cuarţ cu dimensiuni impresionante. Stălucirea şi claritatea cristalelor le făcea să semene izbitor cu diamantele.

Ioan Denuţ, director muzeu: Au o transparenţă extraodinar de bună, un luciu sticlos sau altfel spus reflectă foarte bine lumina. Şi aceată poprietate a făcut ca de-a lungul timpului asemănate cu celebrele diamante.

Dacă în trecut cuarţul putea fi găsit peste tot de-a lungul Carpaţilor, acum mai există doar în câteva formaţiuni de roci. Diamantul de Maramureş a fost descris în literatură pentru prima dată în anul 1780.