DJ-ul Vlad Odangiu, bătut în plină stradă la Râmnicu Vâlcea
Un DJ din Râmnicu Vâlcea a fost bătut cu bestialitate de mai mulţi indivizi, în seara zilei de vineri, în timp ce conducea acasă o tânără.
De Monica Palade la 16.01.2021, 17:07Vlad Odangiu, în vârstă de 17 ani, susţine că nu ştie cine sunt cei care l-au atăcat şi a depus plângere la poliţie.
„Când am ajuns pe Regina Maria, m-am trezit înconjurat de mai mulți băieți. Unul singur m-a bătut, restul doar au privit. Au împins pe tânăra care era cu mine, mie mi-a dat un picior în piept si am picat pe spate. După ce am căzut pe spate, au fugit. Au zis ca dacă mă prind iar, o să mă bată din nou. Am făcut plângere la poliție pentru că așa ceva este inadmisibil”, a declarat Vald Odangiu pentru Vocea Vâlcii.
Deşi are doar 17 ani, Vlad Odangiu are planuri măreţe. Își propune să stabilească un nou record, acela de a mixa pe cea mai înaltă clădire din România. Este vorba despre Sky Tower București, o clădire de 137 de metri înălțire, cu 36 de etaje, situată pe Calea Floreasca.