Preşedintele Iohannis, la bilanţul DNA: "Românii nu mai tolerează corupţia". ANUNŢUL făcut de Kovesi bagă spaima în politicieni
Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la şedinţa de bilanţ privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe anul 2016. Raportul anual de activitate este prezentat de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
De Redactia Observator la 23.02.2017, 12:11Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la şedinţa de bilanţ privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe anul 2016. Raportul anual de activitate este prezentat de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
UPDATE 11:30 Președintele Klaus Iohannis a declarat că legislația în domeniul justiției este adesea deficitară, subliniind că aceasta trebuie amendată, dar prin dezbateri și transparență decizională.
"Avem o legislație adesea deficitară. În mod incontestabil ea trebuie amendată, dar măsurile de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală și legii grațierii au nevoie de dezbateri și transparență în procesul de luare a deciziilor. Sunt aspecte de neignorat în România 2017", a declarat Iohannis la bilanţul DNA.
Totodată, Preşedintele României a declarat că românii nu mai tolerează corupţia.
- Ministrul nominalizat al Justiţiei nu e membru PSD: "Nu i se va cere să se înscrie în partid"
- INTERCEPTĂRI incendiare cu procurorul care instrumentează dosarul OUG 13: "Vreau să îi dau un cap în gură"
- Avertismentul lui Florin Iordache: "O să vedeți că în cascadă, foarte multe instanțe vor pronunța hotărâri...
"Încep prin a vă felicita pentru bilanțul prezentat. Au trecut aproape 15 ani de când a fost înființat PNA, precursorul DNA, iar România a demonstrat că și-a îmbunătățit capacitatea de a lupta contra corupției, iar succesul acesteia a ajuns să fie apreciat și la nivel european. Mentalitățile s-au schimbat. Am avut dovada acestui fapt recent, atunci când am văzut că cetățenii anului 2016 nu mai tolerează minciuna, corupția.", a declarat Klaus Iohannis.
UPDATE 11:10 Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi a declarat că anul 2016 a fost unul dificil pentru Direcţia pe care o conduce.
"În Romania, multă lume declară că susţine lupta anticorupţie, dar am văzut cu toţii cât de repede poate fi anulată lupta anticorupţie. 2016 a fost un an dificil, caracterizat prin atacuri fără precedent la adresa DNA".
Şefa DNA a subliniat că rămâne valabil ceea ce a spus la bilanţul de anul trecut, legat de conştientizarea pericolului pe care îl reprezintă corupţia şi că procurorii au avut alături 'cel mai important aliat: cetăţenii României'.
'Vă reamintesc ce spuneam exact acum un an, la bilanţ, despre munca noastră: 'În această luptă, am avut alături de noi cel mai important aliat: cetăţenii României. Fără ei, munca noastră nu ar fi fost posibilă. Sunt mii şi mii de oameni care vor o societate clădită pe corectitudine şi respect'. Vă mai spuneam că este importantă această conştientizare a pericolului pe care îl reprezintă corupţia, iar pentru a avea o Românie mai puţin coruptă, toţi cei din această sală trebuie să dorim în continuare acelaşi lucru. Acelaşi lucru este valabil şi astăzi', a declarat Kovesi.
"Prioritatile DNA vor viza dosarele de coruptie la nivel inalt, frauda in achizitii publice, in special in sanatate si achizitii publice.", a mai adăugat şefa DNA.
"Noi suntem procurori şi am depus un jurământ, sa respectam legea. Legea ni se aplica si noua. Tot ce facem facem sub controlul CSM si al instantelor. Un procuror nu falsifica dosare, probe, nu are o agenda ascunsa, nu face jocuri politice".
Raportul anual de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe anul 2016 va fi prezentat, miercuri, de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Şedinţa este programată să înceapă la ora 11.00, la Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional din Bucureşti.
La reuniune sunt aşteptaţi să participe preşedintele Klaus Iohannis, ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, procurorul general, Augustin Lazăr, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, vicepreşedintele CSM, Cristian Ban, preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, precum şi procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.
În 7 februarie, procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi afirma că, în 2016, din peste 400 de dosare trimise în instanţă, doar 1 la sută au fost restituite, restituirea neînsemnând însă încheierea procesului penal.
"Statistic, anul trecut procurorii au trimis în instanţă 403 dosare şi doar patru au fost restituite definitiv la DNA, adică într-un procent de sub 1 la sută", a declarat Kovesi, la Radio România Actualităţi.
Ea a precizat că restituirea nu inseamnă finalul procesului penal, nu înseamnă că persoana respectivă este vinovată sau este nevinovată.
"Au fost cazuri în care s-au dat soluţii de condamnare", a explicat Laura Codruţa Kovesi.
Direcţia Naţională Anticorupţie anunţase, înainte de declaraţia procurorului-şef, că în ultimele şase luni ale anului 2016 nu s-a înregistrat nicio restituire definitivă.
De asemenea, instituţia mai consemna că, la criteriul "restituiri definitive”, pe anul 2015 s-a dispus restituirea definitivă în patru dosare, iar în anul 2014 tot în patru dosare.
"Restituirea dosarului la procuror vizează completarea urmăririi penale în conformitate cu precizările făcute de judecătorul de cameră preliminară şi nu echivalează cu exonerarea de răspundere penală a inculpatului. În unele situaţii restituirea poate să vizeze şi aspecte de formă ale rechizitoriului", preciza Direcţia Naţională Anticorupţie.
Sursa: News.ro