Antena LIVE

Curs valutar

E distracţie de zile mari la Cluj Napoca. La Oktoberfest! Organizatorii festivalului promit că berea şi preparatele nemţeşti nu vor lipsi din peisaj, dar au pregătit şi alte suprize

Aflat deja la cea de a şasea ediţie, Festivalul de Toamnă al Economiei Germane a început la Cluj, cu bere adusă direct din Stuttgart.

De la 30.09.2017, 09:49
WhatsApp
Vezi și:

Aflat deja la cea de a şasea ediţie, Festivalul de Toamnă al Economiei Germane a început la Cluj, cu bere adusă direct din Stuttgart, muzică bavareză, dar şi mâncare nemţească.

Anca Dinu, organizatorul eveimentului: "E deja o tradiţie, începem bineînţeles cu butoiul de bere, celebrul butoi, cepul dat de primar, apoi dăm drumul la distracţie cu formaţii bavareze, o ţinem aşa trei zile şi trei nopţi."

Startul a fost dat aşa cum clujenii sunt obişnuiţi, iar primarul se declară deja un specialist în ale berii. Ba chiar îşi doreşte să ajungă un model pe... Internet!

Emil Boc, primarul oraşului: "A ieşit bine deschiderea festivalului, sper să puneţi pe Youtube ca să fie model, cum se dă un cep la butoi. Sunt modest acum, în sensul că sunt bucuros, Mă bucur că am avut ocazia să fiu alături alături de ambasadorul Germaniei la Bucureşti, ambasadorul României la Berlin."

Petrecerea a început, iar distracţia e ca la ea acasă în Piaţa Unirii din oraş!

În fiecare zi, în cadrul festivalului vor fi organizate concursuri şi tombole cu premii. Însă, cea mai mare surpriză va fi concursul Miss Herbstfest pentru care înscrierile se fac pe loc, iar jurizarea on-line. Bineînţeles, câştigătoarele vor primi cele mai năstruşnice cadouri.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend06 cluj napoca oktoberfest mancare
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025