E oficial! TOŢI ROMÂNII vor fi OBLIGAŢI SĂ le CUMPERE
România a aderat, alături de celelalte state ale Uniunii Europene, la normativele de eficienţă energetică, transpuse prin Legea 121/2014
De Redactia Observator la 22.09.2015, 11:03România a aderat, alături de celelalte state ale Uniunii Europene, la normativele de eficienţă energetică, transpuse prin Legea 121/2014
Directiva europeană 27/2012 prevede un cadru comun de măsuri pentru promovarea eficienţei energetice pe teritoriul Uniunii Europene, cu scopul de a se asigura atingerea obiectivului principal al UE, respectiv 20% în materie de eficienţă energetică până în 2020.
Potrivit Legii 121/2014, locatarii clădirilor rezidenţiale alimentate de la sistemul centralizat de încălzire sunt obligaţi să îşi monteze, până la 31 decembrie 2016, repartitoare pentru repartizarea costurilor energiei termice.
"La nivel european, România are unul dintre cele mai scăzute grade de contorizare, de doar 41 %, la polul opus aflându-se Germania şi Danemarca, cu un grad de contorizare de 100%. În prezent, la nivel naţional, peste 1.300.000 de apartamente sunt conectate la sistemul centralizat de încălzire termică", informează compania.