Educator, acuzat că A VIOLAT o tânără dintr-un centru de plasament
Un educator de la casa de tip familial din localitatea Fizeș a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol, el fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj că, timp de mai multe luni, a săvârșit acte de agresiune sexuală asupra unei tinere aflată în plasament în respectiva casă.
De Redactia Observator la 15.02.2017, 15:28- Percheziții la mercenarii lui Potra în 4 judeţe şi în Bucureşti. DETALII la Observator 12:00, la Antena 1
- Vremea 17 martie - 14 aprilie 2025. Se răceşte în toată țara. Revine iarna, cu ninsori, viscol și strat nou de zăpadă la munte
Un educator de la casa de tip familial din localitatea Fizeș a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol, el fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj că, timp de mai multe luni, a săvârșit acte de agresiune sexuală asupra unei tinere aflată în plasament în respectiva casă, informează Agerpres.
"Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că inculpatul, educator la casa de tip familial din comuna Sâg, sat Fizeș, în perioada septembrie 2015 — 23 ianuarie 2016, a săvârșit în mod repetat, prin constrângere psihică, acte de agresiune sexuală asupra persoanei vătămate, aflată în plasament în această casă", se arată într-un comunicat de presă dat publicității miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Șimleu Silvaniei, precizează sursa citată.