Eveniment BIZAR la Alba Iulia. Crezând că nu-l vede nimeni, un șofer a oprit mașina PE CALEA FERATĂ, apoi A ADORMIT
Un eveniment absolut BIZAR s-a petrecut la Sântimbru, județul Alba. Un bărbat a sunat la numărul de urgență după ce a văzut o maşină la volanul căreia se afla un bărbat, oprită pur și simplu pe calea ferată.
De Redactia Observator la 03.04.2017, 17:37Un eveniment absolut BIZAR s-a petrecut la Sântimbru, județul Alba. Un bărbat a sunat la numărul de urgență după ce a văzut o maşină la volanul căreia se afla un bărbat, oprită pur și simplu pe calea ferată.
Mașina era staționată la trecerea la nivel cu calea ferată de pe varianta ocolitoare a DJ 107B. Cetăţeanul a chemat cât a putut el de repede poliţia.
Sosiți într-un suflet, cu girofaruri și tot tacâmul, omenii legii au ajuns înaintea trenului și într-adevăr, au găsit la volanul mașinii un şofer beat criță, care, obosit fiind, habar n-avea că se oprise pe linia de cale ferată și nici nu înțelegea ce se întâmplă.
Testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoarea a alcoolemiei de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.
În cauză se vor demara cercetările și se vor lua toate măsurile legale.