Evenimente în Bucureşti, joi 7 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi
Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că joi, 7 noiembrie 2024, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.
De Redactia Observator la 06.11.2024, 10:00- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Analist, despre al doilea mandat al lui Trump: ce decizii ar putea fi luate cu vizele pentru români sau războiul din Ucraina
Joi, 7 noiembrie, înseamnă o nouă zi de muncă pentru cei mai mulţi dintre bucureşteni. Totuşi, în condiţiile în care ne apropiem de sfârşitul de săptămână, începem să simţim nevoia unor ore libere.
Iar pentru cei care au curajul de a se bucura, deja, de câteva ore libere am decis să facem o selecţie de evenimente care v-ar putea interesa pentru joi, 7 noiembrie 2024, indiferent că vorbim de concerte, expoziţii sau piese de teatru.
Piese de teatru în Bucureşti, joi 7 noiembrie
Dintre piesele de teatru programate în Bucureşti joi, 7 noiembrie 2024, de la ora 19.00, vă recomandăm "Bârfe, zvonuri și minciuni", care se joacă la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Studio, "Noaptea lui Helver", care se joacă tot la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Atelier, dar şi "Solaris", de la Teatrul Excelsior.
Tot miercuri, şi tot de la ora 19.00, se mai joacă "Tache, Ianke şi Cadâr", la Teatrul Bulandra - Sala Liviu Ciulei, "Stela", la Teatrul Nottara - Sala Horia Lovinescu, "Eu sunt propria mea soție – Charlotte", la Teatrul Mic - Sala Studio, sau "Nunta lui Krecinski", la Teatrul de Comedie - Sala Radu Beligan.
Concerte în Bucureşti, joi 7 noiembrie
Joi, 7 noiembrie 2024, Pepe susţine un recital, alături de trupa sa, la Riviera Park, de la ora 20.45, iar de la ora 19.00, la Sala Palatului, sunteţi aşteptaţi la un adevărat "Bairam în stil 90s", ocazie cu care revin în România artiştii de la East 17 şi Outlandish.
Tot miercuri, Kings of Thrash, David Ellefson şi Jeff Joung, susţin un concert în Quantic Pub, de la ora 19.00, Mihai Napu susţine un concert în The Coffee Shop Constituţiei, de la ora 19.00, iar la Ateneul Român, tot de la ora 19.00, sunteţi aşteptaţi la un concert simfonic susţinut de Maxime Pascal.
Alte evenimente desfăşurate în Bucureşti, joi 7 noiembrie
Din punct de vedere sportiv, capul de afiş al zilei de joi, 7 noiembrie 2024, este ţinut de meciul jucat de FCSB, campioana României la fotbal, împotriva echipei daneze Midtjylland, în UEFA Europa League. Jocul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45, şi contează pentru etapa a patra a grupei.
Tot joi, la ART Safari puteţi vizita o expoziţie ce o are în prim plan pe Cecilia Cuțescu-Storck, prima femeie profesor de artă din Europa, iar la Teatrul Godot, de la ora 20.00, se joacă spectacolul "Joia Păcătoşilor", spectacol ce "aparţine" Alinei Manole şi lui Raul Kusak.