Evenimente în Bucureşti, vineri 13 decembrie. Ce nu trebuie să ratezi
Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că vineri, 13 decembrie 2024, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.
De Redactia Observator la 12.12.2024, 12:21Vineri, 13 decembrie, înseamnă o nouă zi de muncă pentru cei mai mulţi dintre bucureşteni. Totuşi, în condiţiile în care ne apropiem de sfârşitul de săptămână, începem să simţim nevoia unor ore libere.
Iar pentru cei care au curajul de a se bucura, deja, de câteva ore libere am decis să facem o selecţie de evenimente ce i-ar putea interesa pentru vineri, 13 decembrie 2024, indiferent că vorbim de concerte, expoziţii, evenimente sportive sau piese de teatru.
Piese de teatru în Bucureşti, vineri 13 decembrie
Ca în fiecare zi, şi vineri avem foarte multe piese de teatru care încep de la ora 19.00. Dintre acestea amintim "Extrem", care se joacă la FF Theatre, "The Brainstorm - partea 1", care se joacă la Sala Luceafărul, sau "8 femei", care se joacă la TAG Pandora.
De asemenea, tot de la ora 19.00 se joacă şi "Nimic nu-mi scapă", la Sala Dalles, "Ghici cine te sună?!", la Teatrul Elisabeta, "Obiceiuri necurate", la Teatrul Bulandra - Sala Liviu Ciulei, "Bărbaţi care salvează femei", la Teatrul de Artă, "Plăcerile şi chinurile adulterului", la Teatrul de Comedie - Sala Nouă, "Trei generaţii", la Teatrul Odeon, sau "EX", la Teatrul Mic - Sala Studio.
Concerte în Bucureşti, vineri 13 decembrie
Dintre concertele programate vineri vă recomandăm show-ul celor de la Implant pentru Refuz. Concertul timişorenilor are loc în Quantic Pub, de la ora 19.00, iar preţul unui bilet variază între 65 şi 80 de lei. De asemenea, tot de la ora 19.00, la Palatul Patriarhiei are loc un nou concert special de Crăciun susţinut de Corul Madrigal.
La Ateneul Român, de la ora 19.00, avem un nou concert simfonic susţinut de Zlatomir Fung, în timp ce în Jazz Book, de la ora 20.00, avem o seară specială "The Italian Connection", cu Mario Raja invitat special. Alături de el, pe scenă ar urma să urce şi Paolo Profeti, Albert Tajti, Stefano Priori sau Anthony Gutierrez.
Spectacole în Bucureşti, vineri 13 decembrie
Două spectacole atractive avem şi în această seară. La Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" sunteţi aşteptaţi, de la ora 19.00, la un spectacol de vals cu un repertoriu somptuos şi strălucitor.
De asemenea, la Sala Palatului, de la ora 19.00, se desfăşoară spectacolul de balet "Spărgătorul de Nuci", cu Petra Conti şi Victor Caixeta ca invitaţi. Petra Conti este o prim-balerină de origine italiană, cunoscută pentru grația și expresivitatea sa unică. Victor Caixeta este un balerin brazilian la origini, artist cunoscut pentru tehnica sa impecabilă și o prezență scenică captivantă.
Evenimente sportive în Bucureşti, vineri 13 decembrie
Vineri seara, de la ora 20.00, pe Stadionul Arcul de Triumf se joacă meciul de fotbal dintre Dinamo Bucureşti şi Politehnica Iaşi, unul dintre primele meciuri din etapa a 19-a a Superligii de fotbal.
De la ora 18.00, la Voluntari, avem meciul de baschet masculin dintre CSO Voluntari şi CSM Târgu Mureş, iar de la ora 16.00, în Sala Dinamo, se joacă meciul de volei feminin dintre Dinamo Bucureşti şi Corona Braşov.
Târguri în Bucureşti, vineri 13 decembrie
Pe lângă deja tradiţionalele târguri de Crăciun, deschise pe parcursul întregii luni, vineri ar urma să se mai deschidă încă cel puţin două târguri interesante. Unul dintre acestea poartă denumirea "Târg Crăciun Ţărănesc" şi se desfăşoară la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Un alt târg atractiv se anunţă a fi "Lavanda Christmas Fair 2024", târg deschis la Maison 13, în apropiere de staţia de metrou Piaţa Romană. După cum spune şi titlul, lavanda este principala atracţie a târgului, dar oaspeţii pot servi cu încredere şi un pahar de ceai, vin fiert sau ciocolată caldă.