Antena LIVE

Curs valutar

Cele mai interesante și mai puțin cunoscute evenimente la care să mergi în 2020

Începutul de an poate fi momentul potrivit să faci noi planuri și să-ți stabilești prioritățile, atât pe plan profesional, dar și în ceea ce privește viața personală.

De la 29.01.2020, 10:33
WhatsApp
Cele mai interesante și mai puțin cunoscute evenimente la care să mergi în 2020 Shutterstock

Începutul de an poate fi momentul potrivit să faci noi planuri și să-ți stabilești prioritățile, atât pe plan profesional, dar și în ceea ce privește viața personală.

Din lista de dorințe pentru noul an nu ar trebui să lipsească vacanțele și, dacă tot călătorești, nu ar fi mai frumos să mergi în locuri în care nu ai mai fost? Sau poate să revezi orașe cunoscute, în perioada festivalurilor? Ai avea, astfel, posibilitatea de a-ți face noi prieteni, de a vedea lumea dintr-o altă perspectivă și de a crea amintiri memorabile.

Cu toții am auzit de Festivalul Luminilor de la Lyon, de Carnavalul din Rio de Janeiro sau de  Oktoberfest din Munchen, dar sunt multe alte evenimente culturale, cu o tradiție de zeci sau chiar sute de ani, mai puțin cunoscute, dar la fel de interesante. 

Nu mai sta pe gânduri și rezervă din timp biletele de avion, astfel încât să obții cele mai bune oferte, și nu uita să adaugi în bagaj și o pereche de adidasi, pentru că o vacanță în perioada festivalurilor implică distanțe lungi și mers pe jos. Iată câteva evenimente culturale pe care le poți adăuga pe lista de călătorii din 2020:

Yi Peng Lantern Festival

Cunoscut și ca Festivalul Luminilor, Yi Peng se numără printre cele mai apreciate evenimente din lume. Unic în Thailanda de Nord, acest festival celebrează ultima lună plină a calendarului Thai, care, în cele mai multe cazuri, are loc în noiembrie. De asemenea, marchează finalul sezonului musonic. Festivalul Yi Peng are loc în mai multe regiuni nordice din Thailanda, dar epicentrul este în Chiang Mai. 

Înainte de începerea festivalului, orașul este împodobit cu flori și decorațiuni, în special în templele budiste. Pe toată perioada desfășurării evenimentului, orașul miroase a tămâie. După apusul soarelui, mii de lampioane - care poartă denumirea de Khom Loi sunt lansate spre cer, din acest motiv Yi Peng este cunoscut drept Festivalul Luminilor. Tradiția spune că lansarea lampioanelor reprezintă o formă de uitare a tuturor greșelilor și o modalitate de a scăpa de ghinioane. 

Fête de l’Escalade  

Fête de l’Escalade este cel mai cunoscut festival din Geneva și are loc anual, în decembrie, pentru a celebra felul în care locuitorii orașului s-au apărat de atacul armatei ducelui de Savoia, în secolul al XVII-lea.

Legenda spune că, în dimineața zilei de 11 decembrie 1602, ducele de Savoia și un grup de soldați au încercat să treacă peste fortificațiile Genevei și să-i atace pe locuitori. O femeie a auzit atacul în timp ce pregătea ciocolată într-un vas uriaș. A aruncat conținutul spre invadatori, zgomotos, astfel încât soldații Genevei s-au trezit din somn, au luptat și și-au înfrânt inamicii.

Pentru a marca acest eveniment, petrecăreții se îmbracă în costume istorice, cântă la tobe și trag la țintă cu arme vechi. Punctul culminat al festivalului îl reprezintă spargerea unui vas foarte mare din ciocolată din care curg bomboane de marțipan, spre încântarea mulțimii. 

La Mercè

Spania este recunoscută ca o țară din care nu lipsesc festivalurile culturale, potențial periculoase, iar La Mercè este cu adevărat ieșit din comun. Are loc în fiecare an în septembrie și este considerat de către locuitorii din Barcelona drept cea mai grozavă petrecere cu performanțe teatrale, acrobații, instalații interactive și parade folclorice. 

Evenimentul a fost sărbătorit prima dată în 1902 și îi este dedicat fecioarei milostivirii, Verge de la Mercè, unul dintre patronii spirituali ai orașului. Printre cele mai apreciate atracții se numără Correfocs, în care oameni îmbrăcați în diavoli și cu furci din care ies artificii se plimbă pe străzi, astfel că spectatorii pășesc printr-un fel de tunel luminat. Alta este Castellers, care presupune formarea unui turn uman, înalt de până la 10 metri.

Tu ce planuri ai pentru 2020?

Sursă foto: Krunja/ Shutterstock

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar...
Fanatik.ro
Publicat 27.11.2024
Călin Georgescu, efectul moștenirii Caraman
spotmedia.ro
Publicat 27.11.2024
Liiceanu: S-ar putea ca Iohannis, care și-a bătut joc de noi ani de zile, să ne...
spotmedia.ro
Publicat 26.11.2024
Ce mașină conduce Călin Georgescu, candidatul care a strâns peste două...
Gandul
Publicat 27.11.2024
Val de atacuri homofobe împotriva Elenei Lasconi. Ce rol au mesajele de ură...
Adevărul
Publicat 27.11.2024
Fosta soție a lui CRBL, declarații total neașteptate după 6 luni de la...
A1
Publicat 27.11.2024
Horoscopul zilei de 28 noiembrie 2024. Leii fac o schimbare. Află ce se...
CaTine
Publicat 27.11.2024
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune...
spynews.ro
Publicat 27.11.2024
„Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”. O legendă a sportului din...
GSP
Publicat 27.11.2024
Ce secrete ascunde chipul lui Călin Georgescu! Adevărul, dezvăluit de...
Click.ro
Publicat 27.11.2024
Samsung avertizează utilizatorii iPhone și Android. De ce le sunt în pericol...
Useit
Publicat 27.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Elena Lasconi, întrebată dacă va numi un premier de la PSD dacă ajunge...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Lana Del Rey a anunțat lansarea unui nou album, „The Right Person Will Stay”....
ZU
Publicat 27.11.2024
Pumpkin spice latte. Rețetă de băutură caldă cu dovleac
Hello taste
Publicat 27.11.2024
5 sfaturi pentru gestionarea ADHD la copii
Deparinti
Publicat 27.11.2024
Cum arată Ungaria după 14 ani de suveranism, cu Viktor Orbán. Izolare,...
ziare.com
Publicat 27.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Tipul de pâine pe care îl consumi poate cauza acnee. Cum influențează...
Medicool
Publicat 27.11.2024