20 de ani de puşcărie pentru femeia din Vadu Paşii, care le-a dat foc soţului şi cumnatului, după ce i-a găsit beţi în casă
Georgeta N., femeia din Vadu Paşii care a dat foc la casa în care se aflau soţul şi cumnatul, cei doi murind în incendiu, şi-a primit pedeapsa. Ea a fost condamnată la 20 de ani de puşcărie, însă sentinţa a fost atacată deja cu apel.
De Cristian Ionescu la 09.07.2019, 20:03Georgeta N., femeia din Vadu Paşii care a dat foc la casa în care se aflau soţul şi cumnatul, cei doi murind în incendiu, şi-a primit pedeapsa. Ea a fost condamnată la 20 de ani de puşcărie, însă sentinţa a fost atacată deja cu apel.
Femeia ar fi suferit o cădere psihică, după ce a venit acasă şi i-a găsit pe cei doi într-o stare foarte avansată de ebrietate şi a dat foc la casă. Soţul şi cumnatul au pierit arşi de vii, în flăcările care au distrus din temelii locuinţa.
20 de ani de puşcărie pentru femeia din Vadu Paşii, care le-a dat foc soţului şi cumnatului, după ce i-a găsit beţi în casă
O femeie din Vadu Pașii își va petrece următorii douăzeci de ani după gratii, după ce și-a omorât soțul și cumnatul și a încercat să ascundă crima dând foc casei. De curând, Georgeta N. și-a aflat sentința. Ea a fost condamnată la 20 de ani în puşcărie, însă a atacat deja sentinţa cu apel.
De asemenea, femeia a fost obligată şi la tratament medical psihiatric.
Anchetatorii au stabilit, în urma anchetei, că Georgeta N. a profitat de faptul că cei doi fraţi (soţul şi cumnatul ei) se aflau într-o avansată stare de ebrietate şi a dat foc casei.