Oroare în Târgu Jiu: O fetiţă de şapte ani a fost DESFIGURATĂ de un câine maidanez chiar în centrul oraşului
O fetiţă de şapte ani a fost desfigurată de un câine comunitar, ieri, pe o stradă intens circulată din Târgu Jiu. S-a întâmplat chiar în faţa sediului Poliţiei Locale. Copilul a ajuns la spital cu răni adânci pe faţă.
De Redactia Observator la 06.03.2017, 14:04O fetiţă de şapte ani a fost desfigurată de un câine comunitar, ieri, pe o stradă intens circulată din Târgu Jiu. S-a întâmplat chiar în faţa sediului Poliţiei Locale. Copilul a ajuns la spital cu răni adânci pe faţă.
Vorbim de o zonă aproape centrală a oraşului. Fetiţa era la joacă cu sora ei de cinci ani. Erau supravegheate de la geam de mama lor.
La un moment dat, femeia a auzit cum cineva striga după ajutor, că un câine omoară un copil.
Atunci a coborât într-un suflet şi şi-a văzut fetiţa. Animalul sărise pe copil chiar în faţa sediului Poliţiei Locale, pe o stradă aglomerată din oraş.
Acum copila este în stare gravă şi are răni adânci pe faţă.
Este internată pe secţia de oftalmologie şi are nevoie de atenta îngrijire a medicilor. Familia ar vrea acum să dea Primăria în judecată.
Cumplit este că oamenii au mai trecut printr-o tragedie acum câteva luni când unul dintre cei patru copii s-a stins din viaţă.